Prestigiosul institut militar britanic Royal College of Defence Studies a decis să suspende admiterea cursanților israelieni, din cauza încălcării dreptului internațional umanitar în Fâșia Gaza

Un prestigios institut public britanic de studii în domeniul apărării a decis să suspende admiterea de israelieni începând cu 2026, din cauza războiului din Fâşia Gaza, a anunţat luni Ministerul Apărării al Regatului Unit, informează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 15 sept. 2025, 17:35
Prestigiosul institut militar britanic Royal College of Defence Studies a decis să suspende admiterea cursanților israelieni, din cauza încălcării dreptului internațional umanitar în Fâșia Gaza

Royal College of Defence Studies, plasat sub tutela Ministerului Apărării britanic, propune cursuri de formare destinate unor „teoreticieni în domeniul strategiei şi şefi în cadrul forţelor armate şi al funcţiei publice”, potrivit site-ului său, şi permite studenţilor internaţionali să-i urmeze unele cursuri.

Întrebat cu privire la informaţii apărute în Daily Telegraph, Ministerul a precizat pentru AFP că admiterea de studenţi israelieni va fi suspendată temporar începând cu anul viitor, dar că cei care urmează în prezent cursurile acestei instituţii vor fi autorizaţi să rămână.

„Cursurile britanice de formare militară sunt de multă vreme deschise personalului care vine dintr-o serie întreagă de ţări şi toate cursurile britanice de formare militară pun accentul pe respectarea dreptului internaţional umanitar”, subliniază Ministerul Apărării britanic într-un comunicat.

„Cu toate acestea, decizia guvernului israelian de a intensifica şi mai mult operaţiunile sale militare în Gaza este o eroare”, adaugă Ministerul Apărării de la Londra, îndemnând la un „armistiţiu imediat, la întoarcerea ostaticilor şi la o creştere a ajutorului umanitar pentru populaţia din Gaza”.

Un responsabil al Ministerului britanic al Apărării confirmase în iunie că instituţia oferea „cursuri academice nelegate de lupte” pentru „mai puţin de cinci” membri ai armatei israeliene.

Într-o scrisoare adresată Ministerului Apărării britanic, din care Daily Telegraph publică fragmente, Amir Baram, un important responsabil al Ministerului Apărării israelian şi fost student al acestui institut, a calificat decizia drept „act de discriminare” şi „lipsit de loialitate faţă de un aliat (aflat) în război”.

„Excluderea Israelului nu este nimic mai puţin decât un act de autodistrugere a securităţii britanice”, a scris el.

Regatul Unit a suspendat unele licenţe pentru exportarea de armament spre Israel pentru armele utilizate în Gaza, însă unele piese fabricate în Regatul Unit, precum componente destinate avioanelor de luptă israeliene F-35, au fost exceptate.

Guvernul britanic a interzis responsabililor guvernamentali israelieni să participe la un important salon de armament care a avut loc săptămâna trecută la Londra. Cu toate acestea, printre expozanţi figurau 51 de companii israeliene de armament, printre care Elbit Systems, ceea ce a declanşat o manifestaţie pro-palestiniană în faţa salonului.

Sursa foto: Da.mod.uk

Te-ar mai putea interesa și
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost locul de extindere pentru noi concurenți. Austriecii de la BIPA și mai nou,......
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele american crede că Londra ar depinde de el în acestă situație
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump susţine că ar putea "soluţiona" orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind ...
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este posibil ca de la 1 octobrie ambulanțele să rămână fără bani de combustibili
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este ...
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un dezechilibru major, ...
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat la cea mai mică dintre evaluările disponibile pe piață. Am suportat costuri aferente proiectului de 19,5 milioane de euro
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat ...
Nuclearelectrica a anunțat ieri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în cadrul Adunării ...