Statele membre UE au ajuns la un acord de principiu asupra noilor sancţiuni împotriva Rusiei

Ambasadorii celor 28 de state membre ale Uniunii Europene (UE) au aprobat vineri seara, la Bruxelles, noi sancţiuni economice împotriva Rusiei ca urmare a subminării suveranităţii Ucrainei, în pofida semnării unui armistiţiu între Kiev şi rebelii proruşi, au anunţat surse diplomatice, citate de AFP şi preluate de Mediafax.
Economica.net - S, 06 sept. 2014, 06:20
Statele membre UE au ajuns la un acord de principiu asupra noilor sancţiuni împotriva Rusiei

„Există un acord de principiu asupra noilor sancţiuni. O decizie finală va fi luată luni, prin procedură scrisă”, a declarat pentru AFP un diplomat european, sub acoperirea anonimatului.

Preşedinţii în exerciţiu ai Comisiei Europene, José Manuel Barroso, şi Consiliului European, Herman Van Rompuy, „îi vor informa pe şefii de stat şi de guvern într-o scrisoare trimisă în cursul acestei seri (vineri)”, a precizat sursa citată.

Ambasadorii „au aprobat în cursul acestei seri (vineri) un ansamblu de măsuri restrictive adiţionale în raport cu situaţia din Ucraina”, a anunţat o altă sursă diplomatică europeană.

Citeşte mai mult pe Mediafax

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...