Trump se opune recunoașterii unui stat palestinian, în contradicție cu premierul britanic Keir Starmer. Londra va formaliza în câteva zile această decizie

Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că nu este de acord cu premierul britanic Keir Starmer în privinţa recunoaşterii statului palestinian, în cadrul conferinţei de presă care a urmat întrevederii bilaterale dintre cei doi, relatează Reuters şi DPA, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 18 sept. 2025, 21:06
Trump se opune recunoașterii unui stat palestinian, în contradicție cu premierul britanic Keir Starmer. Londra va formaliza în câteva zile această decizie

„Am un dezacord cu prim-ministrul în privinţa acelui aspect, unul dintre cele câteva dezacorduri pe care le avem de fapt”, a declarat Trump. răspunzând unei întrebări din partea jurnaliştilor.

Trump a insistat asupra faptului că „trebuie să avem ostaticii imediat înapoi”, acuzând grupul militant Hamas că „foloseşte ostaticii ca momeală”.

Keir Starmer a spus că el şi Donald Trump au convenit totuşi că scopul final este pacea în regiune.

„Suntem absolut de acord în privinţa nevoii de pace şi a unei foi de parcurs, pentru că situaţia din Gaza este intolerabilă”, a spus premierul britanic.

Întrebat dacă a aşteptat ca Trump să părăsească ţara înainte de a recunoaşte oficial statul palestinian în acest weekend, Starmer a afirmat: „Mi-am transmis clar poziţia la sfârşitul lui iulie în ceea ce priveşte calendarul, care nu are nimic de a face cu vizita de stat”.

„Am discutat despre acest lucru cu preşedintele, cum te-ai aştepta, între doi lideri care se respectă şi se plac unul pe altul şi vor să ajungă la o soluţie mai bună în cel mai bun mod posibil”, a adăugat el.

Starmer urmează să recunoască statul Palestina înainte de Adunarea Generală a ONU de la New York din această lună dacă Israelul nu respectă o serie de condiţii.

Decizia este practic luată, în contextul în care Israelul a anunţat deja că se opune condiţiilor lui Starmer, între care încheierea unui armistiţiu în Gaza, o soluţie cu două state la conflictul israeliano-palestinian şi oprirea anexărilor în Cisiordania, notează dpa.

Prim-ministrul britanic intenţionează să recunoască statul Palestina în weekend, potrivit ziarului The Times, după încheierea vizitei de stat a lui Trump.

Franţa, Canada, Australia şi Japonia sunt unele dintre ţările care au anunţat că intenţionează să recunoască statul Palestina la Adunarea Generală a ONU de la New York sau înainte de reuniune.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Nicuşor Dan participă la Adunarea Generală ONU de la New York. Când va susţine intervenţia naţională
Preşedintele Nicuşor Dan participă la Adunarea Generală ONU de la New York. Când va susţine intervenţia naţională
Preşedintele Nicuşor Dan va conduce delegaţia României la segmentul de nivel înalt al celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), care va avea loc la......
Cod portocaliu de caniculă, vineri, în peste jumătate de ţară. Cum va fi vremea în următoarele zile şi care sunt zonele afectate de fenomene extreme
Cod portocaliu de caniculă, vineri, în peste jumătate de ţară. Cum va fi vremea în următoarele zile şi care sunt ...
Cod portocaliu de caniculă, valabil vineri în peste jumătate de ţară. Se va restrânge sâmbătă şi va afecta judeţele ...
Cel mai fierbinte oraş din Europa – Cum s-a schimbat viaţa locuitorilor (Reuters)
Cel mai fierbinte oraş din Europa – Cum s-a schimbat viaţa locuitorilor (Reuters)
La cinci ani după ce Floridia a stabilit un nou record cu privire la cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată ...
Rusia a atacat cu drone graniţa dintre Republica Moldova şi Ucraina. Un punct de frontieră din regiunea Odesa a fost avariat
Rusia a atacat cu drone graniţa dintre Republica Moldova şi Ucraina. Un punct de frontieră din regiunea Odesa a fost avariat
Drone ruseşti au avariat în cursul nopţii de joi spre vineri un punct de trecere a frontierei cu Republica Moldova în ...