Euro 2016, Grecia-România, primul meci. Două victorii în 10 meciuri ar putea fi suficiente pentru calificare!

GRECIA-ROMANIA.'Două victorii în 10 meciuri ar putea fi suficiente pentru a ajunge la Euro 2016, în urma deciziei Uniunii europene de fotbal de a extinde turneul final la 24 de echipe, păstrând acelaşi format pentru preliminarii. Aproape jumătate din cele 54 de membre ale UEFA, aşadar, vor lua parte la competiţia găzduită de Franţa, element foarte important pentru calificările ce vor începe duminică, pe fondul indiferenţei aproape complete, într-o întrecere în care nu se va califica mai degrabă decât cine nu o vrea', scrie, tranşant, agenţia Reuters, într-o analiză-avancronică la preliminariile Euro-2016, care debutează duminică.
Economica.net - D, 07 sept. 2014, 07:16
Euro 2016, Grecia-România, primul meci. Două victorii în 10 meciuri ar putea fi suficiente pentru calificare!

GRECIA-ROMÂNIA, PRELIMINARII EURO 2016.

Comentatorul agenţiei engleze apreciază că actualele preliminarii pentru Euro-2016 constituie ‘doi paşi înapoi’ în ce priveşte interesul faţă de fotbalul internaţional, după ce CM din Brazilia, de anul acesta, a constituit un succes. Aceasta pentru că europenii sunt preocupaţi mai mult de cine va prinde locul secund, chiar şi locul 3 (care duce în jocuri de baraj, unul însă chiar direct la turneul final).

Întrucât pentru primul loc din serii favoritele se cam cunosc în multe grupe de calificare, cu Germania, Olanda, Italia şi Spania în frunte, acestea obţinând biletul de a merge la Mondiale chiar şi atunci când au existat doar 13 astfel de locuri pentru Europa. Acum vor fi 8 grupe de câte 6 echipe şi una de 5, cu primele 2 clasate calificate direct, alături de cea mai bună de pe locul 3, iar celelalte 8 ţări de pe locul 3 vor disputa baraj, calificându-se, deci, 4 pentru turneul final. Unde se poate ajunge, plusează agenţia engleză, şi la o eventuală departajare de la 11 m.

Acest format are totuşi un merit: dă o rază de speranţă pentru cele 26 de echipe care nu s-au calificat niciodată până acum la un Euro: Albania, Andorra, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Bosnia, Cipru, Estonia, Insulele Feroe, Finlanda, Georgia, Gibraltar, Islanda, Israel, Kazahstan, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Macedonia, Malta, Moldova, Muntenegru, Irlanda de Nord, San Marino, Slovacia şi Ţara Galilor.

Prestaţiile Europei, notează Reuters, la ultimele 2 Cupe Mondiale sugerează că în timp ce continentul are 3 sau 4 echipe foarte puternice, masa ţărilor nu are putere să pătrundă în elită. În ambele ocazii, şapte din cele 13 echipe europene nu au reuşit să treacă de faza grupelor. Comparativ, toate cele 5 formaţii din America de Sud au mers mai departe în 2010 şi 5 din 6 în Brazilia-2014.

Cât priveşte preliminariile, Reuters aminteşte o declaraţie recentă a preşedintelui UEFA, Michel Platini, cel care se angaja la preluarea mandatului, în 2011, că va face din echipele naţionale o prioritate:’Cred că avem 24 de echipe bune din Europa, mai mult sau mai puţin de acelaşi calibru, astfel încât calitatea (în turneul final) nu va fi afectată. Singura dificultate, mică, va fi cu calificările, pentru că vor exista unele meciuri mai puţin interesante la acest nivel, dar asociaţiile naţionale au dorit acelaşi sistem.’

‘Vom avea două sau trei echipe calificate din grupe de 6, astfel că unele jocuri vor fi mai puţin decisive, dar turneul în sine va fi la fel de interesant’, a conchis Platini.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...