Nouă parlamentari din coaliția de guvernare îi cer președintelui, prim-ministrului și ministrului de Externe deschidrea relațiilor oficiale cu Taiwanul

Nouă parlamentari de la USR, PNL, PSD şi UDMR au adresat o scrisoare deschisă preşedintelui Nicuşor Dan, premierului Ilie Bolojan şi ministrului Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, prin care solicită deschiderea oficială a relaţiilor cu Taiwanul, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 19 sept. 2025, 16:33
Nouă parlamentari din coaliția de guvernare îi cer președintelui, prim-ministrului și ministrului de Externe deschidrea relațiilor oficiale cu Taiwanul

„Iniţiativa are ca scop consolidarea şi normalizarea relaţiilor României cu Taiwanul, în linie cu abordarea adoptată de Uniunea Europeană şi de partenerii strategici ai României. Demersul vine în contextul unei analize aprofundate a oportunităţilor economice şi diplomatice pe care România le-ar putea valorifica prin dezvoltarea unei cooperări mai strânse cu Taipei”, se arată într-un comunicat de presă transmis, vineri, către Agerpres.

Potrivit sursei citate, „situaţia relaţiilor bilaterale dintre România şi Taiwan este caracterizată de o stagnare prelungită, cauzată de o interpretare a principiului ‘O singură Chină’ care a rămas neschimbată din perioada comunistă”.

„Această abordare, considerată de iniţiatori ca fiind obtuză, interzice practic orice contact politic oficial şi descurajează cooperarea economică şi contactele la nivel de persoane. Această rigiditate plasează România într-o categorie de comportament mai apropiată de state precum Rusia, Coreea de Nord sau Iran şi o îndepărtează de abordarea pragmatică şi deschisă a partenerilor săi europeni şi americani. Drept urmare, România nu are nicio reprezentanţă la Taipei, iar Taiwanul acoperă relaţiile cu România de la biroul său din Bratislava”, se arată în comunicat.

Semnatarii iniţiativei atrag atenţia asupra „decalajului semnificativ înregistrat de România la capitolul investiţiilor taiwaneze, comparativ cu alte ţări din regiune, precum Ungaria, Cehia sau Polonia”.

„Investiţiile taiwaneze în România se ridică la doar 10 milioane de dolari, în timp ce în Ungaria şi Cehia acestea depăşesc 1 miliard de dolari. Această discrepanţă este atribuită, printre altele, barierelor birocratice şi unei percepţii politice ostile, care descurajează marile companii taiwaneze, superputeri în domeniul tehnologic, să investească în ţara noastră. Mai mult, se menţionează că absenţa unei reprezentanţe româneşti la Taipei, în timp ce 15 state membre UE au birouri economice şi culturale acolo, plasează România într-o poziţie izolată. Această situaţie este considerată contrară intereselor strategice ale ţării, având în vedere parteneriatul strategic cu Statele Unite şi necesitatea de a alinia poziţiile României la cele ale aliaţilor săi”, se detaliază în comunicat.

Semnatarii scrisorii deschise propun un cadru modern de colaborare cu Taiwanul prin: deschiderea reciprocă a reprezentanţelor României la Taipei şi a Taiwanului la Bucureşti, pentru a facilita schimburile şi contactele; negocierea unui tratat de garantare a investiţiilor şi de evitare a dublei taxări, pentru a oferi un cadru legal stabil şi predictibil investitorilor; adoptarea unei rezoluţii oficiale în Parlamentul României care să excludă reunificarea Taiwanului cu China prin forţă, în linie cu poziţia exprimată de Parlamentul European; consolidarea cooperării pe teme strategice, cum ar fi lupta împotriva războaielor informaţionale, prin parteneriate între agenţiile de dezvoltare ale celor două ţări; eliminarea practicilor birocratice care îngreunează interacţiunea cetăţenilor şi investitorilor taiwanezi cu autorităţile române.

Semnatarii scrisorii deschise sunt: senatorul USR Cristian Ghinea, senatorii PNL Daniel Fenechiu, Cristian-Augustin Niculescu-Ţâgârlaş şi Ovidiu Jitaru, deputatul PNL Alexandru Muraru, senatorul PSD Sorin Moise, deputaţii UDMR Szabolcs Nagy, Zoltan Miklos şi Botond Csoma.

Te-ar mai putea interesa și
Profitul Wizz Air s-a prăbușit cu 67%, iar veniturile per pasager au scăzut cu 10%, deși traficul a crescut cu 26%
Profitul Wizz Air s-a prăbușit cu 67%, iar veniturile per pasager au scăzut cu 10%, deși traficul a crescut cu 26%
Comapania aeriană Wizz Air a încheiat primul semestru din acest an fiscal cu un profit net în scădere cu 67%, chiar dacă numărul pasagerilor transportați a crescut cu 26%, arată cel mai......
BNR a hotărât menținerea dobânzii cheie la 6,50% și prognozează o ușoară majorare a inflației în următoarele luni
BNR a hotărât menținerea dobânzii cheie la 6,50% și prognozează o ușoară majorare a inflației în următoarele luni
Rata anuală a inflației a determinat Consiliul de Administrație al BNR să menținerea rata dobânzii de politică monetară ...
Magistrala 4 de metrou: Lucrările la Gara de Nord – Gara Progresul ar putea începe în următoarele patru luni
Magistrala 4 de metrou: Lucrările la Gara de Nord – Gara Progresul ar putea începe în următoarele patru luni
Primarul Sectorului 4 Daniel Băluță a anunțat joi că lucrările de extindere a Magistralei M4 de metrou cu tronsonul ...
Noua centrală de cogenerare de la CTE Grozăveşti – Anunţ oficial de la ELCEN
Noua centrală de cogenerare de la CTE Grozăveşti – Anunţ oficial de la ELCEN
Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) a finalizat prima etapă a procedurii de dialog competitiv pentru atribuirea contractului ...