Primarul Gheorghe Ştefan, la DNA

 Primarul municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, s-a prezentat luni la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în legătură cu dosarul privind suspiciuni de corupţie la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA).
Economica.net - lun, 08 sept. 2014, 10:01
Primarul Gheorghe Ştefan, la DNA

Primarul municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, s-a prezentat luni la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în legătură cu dosarul privind suspiciuni de corupţie la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA).

Potrivit unor surse judiciare, procurorii îi vor comunica începerea urmăririi penale pe numele său.

La intrare în sediul DNA, Gheorghe Ştefan nu a făcut declaraţii.

În acest dosar sunt urmăriţi penal preşedinta CNA, Laura Georgescu, pentru abuz în serviciu; Narcisa Iorga, membră a CNA, pentru instigare la infracţiunea de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de o persoană ce deţine o funcţie de conducere într-un partid; şi parlamentarul PSD Viorel Hrebenciuc, pentru folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană ce deţine o funcţie de conducere într-un partid prevăzută de art.13 din Legea nr. 78 /2000.

Conform anchetatorilor, în 17 septembrie 2013, la propunerea Laurei Georgescu, CNA a decis, cu o majoritate de 7 la 4 (11 membri CNA prezenţi), retragerea licenţei audiovizuale pentru un post tv controlat de Gheorghe Ştefan.

După numai două săptămâni, în 1 octombrie 2013, s-a emis o altă decizie, nr.514/2013, prin care s-a revocat decizia anterioară (6 voturi pentru şi 4 voturi împotrivă, din 10 membri prezenţi), precizându-se doar că argumentele conţinute în contestaţia depusă de postul de televiziune sancţionat au fost admise, fără a se mai realiza o analiză tehnică sau să se ţină cont dacă există un punct de vedere al specialiştilor din CNA, care să constate dacă susţinerile din contestaţie sunt temeinice şi legale.

‘Din analiza materialelor existente la dosar, s-a stabilit că, urmare a exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu de către suspecta Laura Georgescu, preşedinte CNA, în mod nejustificat, trei dintre membrii CNA, care la şedinţa anterioară votaseră pentru retragerea licenţei postului TV, în şedinţa din 1 octombrie 2013, au votat în favoarea postului tv anterior sancţionat. Aceasta, în condiţiile în care situaţia de fapt nu se modificase, în afara existenţei unei contestaţii, depuse la 24 septembrie 2013 (ce conţine doar 2 pagini şi jumătate), fără a se fi întocmit vreun document de natură tehnică în cadrul instituţiei pentru a se verifica argumentele susţinute în respectiva contestaţie’, susţine DNA.

Procurorii arată că, după aflarea deciziei de retragere a licenţei, persoana care, direct sau indirect, prin intermediul membrilor familiei sale sau al apropiaţilor, controlează firma deţinătoare a postului tv, a fost îndrumată de Narcisa Iorga să apeleze la cunoştinţele din mediul politic, pentru a influenţa votul pe care ceilalţi membri ai CNA urmau să îl dea cu privire la contestaţia pe care reprezentanţii televiziunii intenţionau să o formuleze.

‘Narcisa Iorga a indicat ce oameni politici ar trebui accesaţi şi capacitaţi, pentru ca aceştia, l-a rândul lor, să îi influenţeze pe membrii CNA asupra cărora puteau să îşi exercite influenţa şi autoritatea. În acest context, printre oamenii politici nominalizaţi de Narcisa Iorga s-a numărat şi parlamentarul Viorel Hrebenciuc. Urmare a indicaţiilor primite de la Iorga Narcisa, reprezentantul postului tv i-a solicitat sprijinul deputatului Hrebenciuc Viorel, suspect în cauză, cerându-i să intervină la nivelul preşedintei CNA, Laura Georgescu, astfel încât să o determine să se implice în susţinerea intereselor postului tv sancţionat, mai concret să obţină revocarea actului administrativ emis de CNA în 17 septembrie 2013 prin care i-a fost retrasă licenţa’, au mai reţinut anchetatorii.

DNA a mai menţionat că Viorel Hrebenciuc s-a implicat nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a o determina pe Laura Georgescu ca instituţia pe care o conduce să revină asupra deciziei, folosindu-se de influenţa şi autoritatea pe care le deţine în calitatea sa membru al structurilor de conducere din partidul din care face parte – membru al Comitetului Executiv Naţional al PSD, organul de conducere şi de decizie al partidului.

‘Prin acţiunea sa, Laura Georgescu a contribuit la cauzarea unei tulburări însemnate a activităţii CNA, prin exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu şi încălcarea dispoziţiilor legale din domeniul audiovizual, ceea ce a permis funcţionarea, în continuare, a unui post de televiziune căruia îi fusese retrasă în mod corect licenţa. Astfel, au fost afectaţi implicit şi ceilalţi operatori de televiziune, atât sub aspectul concurenţei neloiale, cât şi a încrederii în corectitudinea desfăşurării activităţii de către singurul organism abilitat să monitorizeze domeniul audiovizual şi să aplice legislaţia specifică’, a mai arătat DNA.

Te-ar mai putea interesa și
Amazon a renunțat la 10% din angajații din România, afacerile au depășit 800 de milioane de lei, dar continuă pe pierderi
Amazon a renunțat la 10% din angajații din România, afacerile au depășit 800 de milioane de lei, dar continuă pe pierderi
Amazon Development Center, centrul de dezvoltare al gigantului american Amazon din România, cu birouri în Bucureşti, Iaşi şi Timişoara, a înregistrat în 2024 afaceri de 802,04 milioane de......
Eldrive România a ajuns la borna cu numărul 600
Eldrive România a ajuns la borna cu numărul 600
Eldrive România, furnizori de servicii de încărcare pentru mașini electrice, a atins borna cu numărul 600 în ceea ce ...
Vastint, care are același acționar ca și IKEA, așteaptă deblocarea mega-proiectului de locuințe din nordul Bucureștiului
Vastint, care are același acționar ca și IKEA, așteaptă deblocarea mega-proiectului de locuințe din nordul Bucureștiului
Dezvoltatorul Vastint, care are același acționar ca și retailerul IKEA, așteaptă deblocarea proiectului rezidențial ...
CERONAV începe implementarea unui proiect de digitalizare a proceselor interne, pentru care a primit o finanțare de peste 17,7 milioane de lei
CERONAV începe implementarea unui proiect de digitalizare a proceselor interne, pentru care a primit o finanțare de peste ...
Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV anunță că va începe ...