Sergiu Neguţ, cofondator FintechOS,și antreprenoarea Raluca Neagu lansează platforma basetolearn. „Vrem să avem peste 50 de cursuri disponibile şi 1.500 de participanţi înscrişi”

Sergiu Neguț, antreprenor în serie și inovator în zona de startup-uri, cofondator FintechOS, alături de antreprenoarea Raluca Neagu și în parteneriat educațional cu Bucharest International School of Management, lansează oficial basetolearn – un ecosistem românesc de e-learning pentru dezvoltarea profesională.
Lidia Neagu - lun, 22 sept. 2025, 18:32
Sergiu Neguţ, cofondator FintechOS,și antreprenoarea Raluca Neagu lansează platforma basetolearn. „Vrem să avem peste 50 de cursuri disponibile şi 1.500 de participanţi înscrişi”

Compania își propune să răspundă nevoilor actuale ale pieței românești, vizând o cifră de afaceri de peste 500.000 de euro, cu peste 50 de cursuri disponibile și aproximativ 1.500 de participanți înscriși, în primul an de activitate.

„Am creat basetolearn pentru că știm că învățarea de business are nevoie de o revoluție. Vrem să o scoatem din zona de ‘slide-uri și manuale’ și să o aducem acolo unde contează: în realitate. Credem într-o cale de învățare personalizată, practică și accesibilă, care transformă nu doar oamenii, ci și organizațiile. Față de alte platforme de profil, basetolearn oferă experiențe și nu cursuri, accentul fiind pe învățarea activă, prin rezolvarea de probleme concrete prin programele livrate de lideri și antreprenori cu experiență reală în business. Astfel, participanții învață și cresc împreună, într-o comunitate de profesioniști”, a declarat Raluca Neagu, CEO și CoFondator basetolearn.

În timp ce piaţa globală de e-learning a depăşit 300 de miliarde de dolari în 2024, iar estimările indică o creştere de până la 840 de miliarde de dolari până în 2030, România rămâne mult în urmă, au mai spus reprezentanţii basetolearn.

”În România nu mai vorbim neapărat de lipsă de cursuri, ci de prea multă ofertă și prea puțină direcție. Oamenii nu știu ce să aleagă, dacă investiția chiar îi ajută și, cel mai important, nu au un drum clar de dezvoltare. Majoritatea programelor se consumă reactiv – atunci când ai o nevoie punctuală – dar nu susțin o învățare continuă. În plus, prea multe cursuri rămân la nivel teoretic și sunt livrate de traineri fără experiență reală de business. Noi am construit basetolearn exact ca răspuns la aceste probleme”, a adăugat Raluca Neagu.

Cursurile basetolearn sunt structurate sub formă de open courses, cu o durată între 6 și 12 săptămâni sau sub formă de capsule scurte de 2-4 săptămâni, unde cursantul lucrează alături de lideri de business pe simulări și proiecte reale.

De asemenea, reprezentanții companiei mai transmit că ”platforma va oferi în viitorul apropiat posibilitatea de a opta și pentru un abonament cu acces continuu la cursuri, resurse și comunitate, iar pe viitor urmărește dezvoltarea de soluții corporate dedicate companiilor”.

În prezent, basetolern se adresează atât specialiștilor care își doresc o promovare, cât și managerilor care trebuie să facă față proceselor de creștere, antreprenorilor aflați în căutarea unor soluții pentru echipele lor, dar și seniorilor sau managerilor din corporații care preferă programe scurte și practice, orientate spre nevoi punctuale.

Compania își propune să lanseze peste 100 de programe și să scaleze la nivel regional, în anii următori.

Te-ar mai putea interesa și
Polonia va primi primele trei avioane de vânătoare americane F-35 pentru a înlocui MiG-urile sovietice
Polonia va primi primele trei avioane de vânătoare americane F-35 pentru a înlocui MiG-urile sovietice
Ministrul apărării polonez, Wiladyslaw Kosiniak-Kamysz, a anunţat vineri că primele trei avioane de vânătoare americane F-35 vor sosi în decurs de câteva ore la baza aeriană poloneză din......
UE a suspendat tarifele vamale la anumite îngrăşăminte timp de un an
UE a suspendat tarifele vamale la anumite îngrăşăminte timp de un an
Consiliul Uniunii Europene a decis vineri să suspende, timp un an, tarifele vamale pentru principalele îngrăşăminte ...
Cel mai bogat ucrainean ajunge la 300 MW instalați în regenerabile în România. Parcul fotovoltaic de 126 MW de lângă București a primit licența
Cel mai bogat ucrainean ajunge la 300 MW instalați în regenerabile în România. Parcul fotovoltaic de 126 MW de lângă ...
DRI, divizia UE de energie regenerabilă a DTEK, a primit licența de exploatare comercială pentru parcul fotovoltaic Văcărești ...
Mitul lui Dracula. Ce înseamnă pentru România şi cum îi inspiră pe americani – Farmecul est-european inspiră artiştii occidentali şi aduce studenţii din SUA în România
Mitul lui Dracula. Ce înseamnă pentru România şi cum îi inspiră pe americani – Farmecul est-european inspiră ...
Schimb de experiență multicultural între studenții în asistenta socială de la University of South Carolina și cei ...