Președintele companiei Siveco, Irina Socol, arestată pentru 30 de zile

Tribunalul Bucureşti a decis marţi arestarea pentru 30 de zile a preşedintei şi fondatoarei companiei Siveco România, Irina Socol, într-un dosar în care aceasta este acuzată de evaziune fiscală.
Economica.net - mar, 09 sept. 2014, 16:10
Președintele companiei Siveco, Irina Socol, arestată pentru 30 de zile

În acelaşi dosar, judecătorii au emis un mandat de arestare preventivă pe numele numele directorului comercial adjunct al Siveco, Aurora Crusti.

Decizia nu este definitivă.

Cele două au fost reţinute marţi de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, după ce luni ofiţeri ai Direcţiei de Investigare a Fraudelor au efectuat percheziţii în judeţele Ilfov şi Giurgiu şi în Bucureşti la domiciliile unor suspecţi şi la sediile unor firme, printre care şi Siveco România, care s-ar fi sustras de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat.

Anchetatorii susţin că reprezentanţii companiei Siveco România au creat un circuit infracţional format din peste 50 de societăţi comerciale, prin care ar fi fost evidenţiate tranzacţii fictive derulate în perioada 2009-2013, în valoare de aproximativ 10 milioane de euro.

Din cercetări a reieşit că în contabilitatea producătorului de softuri ar fi fost înregistrate achiziţii fictive de servicii reprezentând crearea unor programe informatice care în realitate nu au fost prestate, bugetul de stat fiind astfel prejudiciat cu peste trei milioane de euro.

Irina Socol a fondat la începutul anilor ’90 compania Siveco România, care este în prezent cel mai mare producător local de soft, cu afaceri totale de 65 de milioane de euro în anul 2013.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, pentru înființarea unui nou broker
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, ...
Cosmin Angheluță, profesionist cu o experiență de peste 25 de ani în asigurări și fost director adjunct al Gothaer, neagă orice intenție de a participa în acționariatul unui nou broker de......
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să intre în parteneriate cu constructorii europeni, consideră ministrul Economiei din landul Saxonia
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să ...
Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare majorarea taxelor vamale la maşinile produse în China pentru a spori ...
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor de salarizare
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor ...
Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a decis joi că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde de lei, în contextul preluării Biofarm
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde ...
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a apropiat de ...