Guvernul a aprobat demararea negocierilor pentru achiziţionarea sculpturii ‘Cuminţenia Pământului’

Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri, printr-un memorandum, demararea negocierilor în vederea achiziţionării sculpturii 'Cuminţenia Pământului', a lui Constantin Brâncuşi, prin exercitarea dreptului de preempţiune de către statul român, prin Ministerul Culturii, informează un comunicat de presă al Executivului remis AGERPRES.
Economica.net - mie, 10 sept. 2014, 14:53
Guvernul a aprobat demararea negocierilor pentru achiziţionarea sculpturii 'Cuminţenia Pământului'

Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a declarat luni că sculptura ‘Cuminţenia Pământului’ de Brâncuşi trebuie să rămână în proprietatea statului român, motiv pentru care a prezentat premierului un memorandum în care se propune începerea discuţiilor pentru cumpărarea operei de artă.

‘Am semnat azi un memorandum către Guvern în care eu propun începerea discuţiilor cu proprietarii, cu două doamne, moştenitoarele. Această operă de artă, această sculptură ‘Cuminţenia pământului’ ar trebui să rămână în proprietatea statului în cazul în care proprietarii o vând şi statul român ar trebui să facă un efort pentru a cumpăra această operă. Nu vorbesc de sumă. În mod legal, această operă, indiferent cine cumpără, nu poate ieşi din ţară, pentru că este în tezaur. Va rămâne în România. Important ar fi să rămână în proprietatea statului şi în administrarea Muzeului Naţional de Artă în cazul în care se va ajunge la o licitaţie şi va fi vândută’, a afirmat liderul UDMR.

El a precizat că în memorandum se propune începerea discuţiilor şi formarea unei comisii.

‘În cazul în care vom ajunge la o concluzie pozitivă în sensul de a cumpăra şi preţul va fi convenabil, atunci trebuie o suplimentare de buget, pentru că nu avem în acest moment niciun leu pentru aşa ceva în bugetul Ministerului Culturii. Dar nu vreau să vorbim despre sumă. Aici e vorba de o operă extrem de importantă. Ştim cam cu cât se vând astfel de opere. Din punctul meu de vedere, sculptura ar trebui să intre în proprietatea Muzeului Naţional de Artă dacă se va vinde. Şi vom face un efort dacă memorandumul va fi aprobat şi colegii din Guvern vor fi de acord cu o discuţie. Asta nu înseamnă că vom ajunge şi la o înţelegere cu proprietarii, dar vom încerca’, a mai spus Kelemen.

Ministrul Culturii a adăugat că în memorandum este menţionată suma de 20 de milioane de euro, aşa cum este precizată în adresa Artmark adresată Ministerului Culturii.

‘Este o sumă vehiculată. Asta nu înseamnă că este şi suma corectă ţinând cont că această statuie în mod legal nu are cum să iasă din ţară. Ţinând cont de criza economică şi de foarte multe aspecte şi sunt convins că dacă în Guvern răspunsul va fi pozitiv şi putem începe discuţiile atunci se poate ajunge la o concluzie bună – să fie un câştig şi pentru familie şi pentru statul român. Aici nu putem avansa sume. În termenul legal pentru dreptul de preempţiune – 30 de zile – noi vom da un răspuns. Aici e vorba de un efort financiar. Toată lumea este de acord că în momentul în care se vinde această operă, statul român să fie cumpărătorul’, a explicat ministrul.

Una dintre cele mai semnificative opere brâncuşiene aflată pe teritoriul românesc, ‘Cuminţenia Pământului’ – parte a unei colecţii bucureştene particulare -, a fost pusă în vânzare şi a fost prezentată luni în cadrul expoziţiei private dedicată avangardei româneşti ‘Showcasing Romanian Avant-garde Art, from Private Collections, on exclusive display’, organizată de Artmark cu prilejul vizitei unor importanţi colecţionari internaţionali.

Opera face în prezent obiectul mai multor oferte de achiziţie, unele aparţinând unor colecţionari români, altele provenind de la colecţionari şi instituţii culturale internaţionale. Întrucât capodopera este clasată în categoria Tezaur a Patrimoniului cultural naţional, Casa Artmark, în calitate de mandatar al proprietarilor, a iniţiat în 3 septembrie procedura de înştiinţare a Ministerului Culturii în vederea exerciţiului preempţiunii, conform obligaţiilor legale.

Te-ar mai putea interesa și
Trump: Războiul din Iran este foarte aproape de sfârşit
Trump: Războiul din Iran este foarte aproape de sfârşit
Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că, în opinia sa, războiul din Iran se apropie de sfârşit, potrivit unor fragmente dintr-un interviu acordat canalului Fox News şi care au......
Ucraina va produce drone în Norvegia
Ucraina va produce drone în Norvegia
Norvegia şi Ucraina îşi vor consolida cooperarea bilaterală în domeniul apărării, inclusiv prin producerea de drone ...
Lavrov, încă o declaraţie şocantă. Ce a spus ministrul de Externe al Rusiei despre Iran
Lavrov, încă o declaraţie şocantă. Ce a spus ministrul de Externe al Rusiei despre Iran
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a susţinut miercuri, la Beijing, "dreptul inalienabil" al Iranului de a îmbogăţi ...
Coreea de Nord acuză Japonia de „provocare gravă” după ce Tokyo şi-a exprimat opoziţia faţă de programul nuclear al Phenianului
Coreea de Nord acuză Japonia de „provocare gravă” după ce Tokyo şi-a exprimat opoziţia faţă de programul ...
Coreea de Nord a acuzat miercuri Japonia de "provocare gravă" după ce Tokyo şi-a exprimat opoziţia faţă de programul ...