Nazare: Prin rectificarea bugetară propusă, Guvernul urmărește să protejeze cetățenii, să asigure funcţionarea instituţiilor publice şi să menţină încrederea partenerilor internaţionali

Guvernul îşi propune prin proiectul de rectificare bugetară să protejeze cetăţenii, să asigure funcţionarea instituţiilor publice şi să menţină încrederea partenerilor europeni şi internaţionali, a afirmat, luni seară, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
AGERPRES - lun, 29 sept. 2025, 21:24
Nazare: Prin rectificarea bugetară propusă, Guvernul urmărește să protejeze cetățenii, să asigure funcţionarea instituţiilor publice şi să menţină încrederea partenerilor internaţionali

„Astăzi am publicat rectificarea bugetară – un demers important, într-un moment în care provocările economice sunt reale şi nu pot fi ignorate. Este un act de responsabilitate, prin care ne asigurăm că statul îşi poate îndeplini toate obligaţiile, în mod corect şi la timp. Ce ne propunem prin această rectificare? Să protejăm cetăţenii – garantăm plata pensiilor, alocaţiilor, indemnizaţiilor de sănătate şi sprijinului social pentru românii vulnerabili, să asigurăm funcţionarea instituţiilor publice: şcoli, spitale, autorităţi locale – fără această rectificare, multe dintre ele ar fi ajuns în dificultate până la final de an şi să menţinem încrederea partenerilor europeni şi internaţionali în capacitatea României de a lua decizii fiscal-bugetare responsabile”, a scris ministrul Finanţelor.

Acesta a subliniat că Guvernul menţine, totodată, investiţiile publice la un nivel record – peste 150 de miliarde de lei – în infrastructură, educaţie, sănătate şi energie.

„Sunt investiţii care susţin în continuare creşterea economică şi locurile de muncă. În condiţiile în care creşterea economică estimată la începutul anului nu s-a confirmat, iar inflaţia a rămas ridicată, facem ceea ce este necesar să stabilizăm deficitul bugetar la 8,4%”, a punctat Nazare.

Potrivit acestuia, rectificarea bugetară nu este doar un exerciţiu tehnic, ci un pas necesar pentru a reda încredere şi predictibilitate economiei României.

„Prin acest efort comun, demonstrăm că statul ştie să răspundă realist provocărilor şi să creeze condiţiile pentru dezvoltare, stabilitate financiară şi bunăstare pentru cetăţeni”, a mai scris ministrul Finanţelor pe pagina sa de socializare.

Mai mulţi ordonatori de credite, printre care Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Transporturilor vor avea creditele bugetare diminuate la rectificarea care va fi aprobată în această săptămână, în timp ce pentru Ministerul Finanţelor, Ministerul Dezvoltării sau Ministerul Muncii creditele bugetare vor fi suplimentate, potrivit notei de fundamentare care însoţeşte proiectul de rectificare bugetară, publicat luni de Ministerul Finanţelor.

Deficitul bugetar pe care a fost construită rectificarea a urcat la 8,4% din PIB, faţă de 7% anterior.

Te-ar mai putea interesa și
Vaticanul vrea să-și facă propriul parc agrivoltaic
Vaticanul vrea să-și facă propriul parc agrivoltaic
Vaticanul a început demersurile pentru construirea propriului sistem de producere a energiei electrice, într-un proiect care ar putea transforma cel mai mic stat din lume într-unul dintre......
Bacteria care poate provoca infecții grave se extinde pe plajele Europei
Bacteria care poate provoca infecții grave se extinde pe plajele Europei
Sezonul estival începe cu noi avertismente pentru turiști. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ...
Firmele rămân fără lichiditate și finanțări, insolvențele explodează. Plus de două cifre în prima parte a lui 2026. Cele mai afectate domenii
Firmele rămân fără lichiditate și finanțări, insolvențele explodează. Plus de două cifre în prima parte a lui ...
Fără economie în criză, numărul insolvențelor în România continuă să crească. Problemele reale sunt lichiditatea, ...
Asigurare de sănătate în premieră pe România. Preț  în funcție de buget, 15% reducere la prima standard. Include dependența de ecran la copii
Asigurare de sănătate în premieră pe România. Preț în funcție de buget, 15% reducere la prima standard. Include ...
Asirom VIG aduce îmbunătățiri pachetului de asigurare de sănătate și oferă și o reducere de 15% față de prima ...