Ucraina: Rebelii şi-au extins controlul frontierei până la Marea Azov – Kiev

Guvernul ucrainean a recunoscut joi, în premieră, că rebelii proruşi şi-au extins controlul la frontiera estică a Ucrainei cu Rusia până la Marea Azov, informează AFP.
Economica.net - J, 11 sept. 2014, 11:33
Ucraina: Rebelii şi-au extins controlul frontierei până la Marea Azov - Kiev

‘Această parte a frontierei se află în prezent sub controlul mercenarilor proruşi’, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru Securitatea Naţională şi Apărare, Andrii Lâsenko, în cadrul unei conferinţe de presă.

Acest anunţ survine în urma ofensivei lansate de rebelii proruşi luna trecută în sud-estul Ucrainei.

Zona controlată de rebeli s-a extins până la coasta Mării Azov, aşa cum se poate observa pe o hartă cu privire la situaţia operativă în zona de conflict în data de 11 septembrie, relevă la rândul său Interfax-Ukraina.

Astfel, sub controlul insurgenţilor înarmaţi proruşi au ajuns localităţile Komsomolskoe şi Telman, iar Ucraina a pierdut controlul secţiunii de est a frontierei sale cu Rusia.

Graniţa de la Marea Azov în direcţia nordică, spre Doneţk, se află sub controlul rebelilor, a confirmat purtătorul de cuvânt menţionat. Separatiştii au ocupat teritoriul care separă autoproclamatele ‘republici populare’ Doneţk şi Lugansk şi o zonă controlată de militari ruşi în apropiere de Marea Azov, al cărei centru se află în oraşul Novoazovsk, relatează agenţia de presă Unian.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...