Ministrul Muncii a anunţat că pensiile vor creşte de la 1 ianuarie 2015 cu cinci procente

Pensiile vor fi majorate începând cu ianuarie 2015 cu cinci procente, a anunţat joi, la Cluj-Napoca, Rovana Plumb, ministru al Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
Economica.net - J, 11 sept. 2014, 13:53
Ministrul Muncii a anunţat că pensiile vor creşte de la 1 ianuarie 2015 cu cinci procente

Rovana Plumb a precizat că, în prezent, reprezentanţii Ministerului Muncii lucrează alături de cei ai Ministerului de Finanţe şi la reglementări în vederea majorării pensiilor mici, care ar putea să fie puse în aplicare tot de anul viitor.

Potrivit ministrului, toate acţiunile legate de pensii fac parte dintr-un pachet de măsuri ‘reparatorii’ prin care Guvernul doreşte să reechilibreze anumite decizii considerate nedrepte luate de Guvernul condus de Emil Boc.

‘Vom continua cu măsurile reparatorii, dar în special cu respectarea legislaţiei în aşa fel încât de la 1 ianuarie 2015 pensia să fie majorată, conform legii, cu 5 la sută. De asemenea, vreau să vă spun că vom lua în calcul şi majorarea pensiilor mici începând cu anul 2015. Acum lucrăm cu Ministerul de Finanţe’, a precizat Rovana Plumb, într-o conferinţă de presă.

Cu aceeaşi ocazie, ministrul s-a referit şi la proiectul de lege referitor la pensiile personalului navigant, afectat şi el de tăierile din anii trecuţi.

‘Este vorba de 1.283 de persoane reprezentând piloţi, personal însoţitor de bord, mecanici de bord cărora le-am dat înapoi dreptul ce li se cuvenea şi care a fost tăiat în timpul Guvernării PDL. Este vorba de pensia de serviciu care era stabilită clar în baza unui statut şi aprobat printr-o lege de Parlamentul României în conformitate cu normele europene şi internaţionale în domeniul lor de activitate’, a spus Rovana Plumb.

Personalul navigant beneficia de o pensie specială, iar în urma legii adoptate în Parlament se va reveni la aceasta. Cuantumul pensiei va fi în medie de 7.000-8.000 de lei pentru piloţi şi 4.000-5.000 de lei pentru stewardese.

Te-ar mai putea interesa și
Un nou episod în lungul drum spre aderare la UE pentru Republica Moldova şi Ucraina. Ce spune Ursula von der Leyen
Un nou episod în lungul drum spre aderare la UE pentru Republica Moldova şi Ucraina. Ce spune Ursula von der Leyen
Uniunea Europeană (UE) a deschis noi capitole de negociere cu Ucraina şi Republica Moldova, Bruxellesul şi Kievul salutând o nouă etapă în drumul lung spre aderarea la blocul celor 27 de state......
Statul îi recrutează și îi pregătește, marile companii îi atrag după câțiva ani. DNSC: ”Anul acesta am reușit să atragem mulți studenți. Există o competiție foarte mare în securitatea cibernetică”
Statul îi recrutează și îi pregătește, marile companii îi atrag după câțiva ani. DNSC: ”Anul acesta am reușit ...
Competiția pentru specialiști nu se mai desfășoară doar între companiile private. Instituțiile publice care trebuie ...
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația pe luna septembrie, în creștere ușoară față de august, modifică previziunile economiștilșor șefi din ...
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar pensia de stat pe încă trei ani
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar ...
Peste 100.000 de români au încasat o pensie privată medie echivalentă cu pensia minimă de stat pe trei ani, începând ...