Renault ar putea da afară 3.000 de oameni. Planul de reducere a posturilor este analizat de noul șef al companiei, Francois Provost

Francois Provost, noul director general de la grupul auto francez Renault SA, analizează un plan care prevede eliminarea a 3.000 de posturi din domeniul funcţiilor suport, potrivit portalului de ştiri " l'Informe", preluat de AFP.
AGERPRES - S, 04 oct. 2025, 13:23
Renault ar putea da afară 3.000 de oameni. Planul de reducere a posturilor este analizat de noul șef al companiei, Francois Provost

Botezat „Arrow” (-săgeată în limba engleză n.r.-), acest plan ar urma să se finalizeze prin reducerea cu 15% a numărului de salariaţi din domeniile funcţiilor suport, inclusiv resurse umane, financiar şi marketing, atât la cartierul general de la Boulogne-Billancourt cât şi la alte entităţi din cadrul grupului la nivel mondial (uzine, filiale comerciale, etc.)

Contactat de AFP, grupul Renault a precizat că nu a luat, încă, nicio decizie cu privire la efectivele sale, dar a confirmat că a demarat un proces de analiză. „În contextul incertitudinilor de pe piaţa auto şi pe fondul unui context extrem de competitiv, confirmăm că luăm în considerare aspecte de simplificare, viteză de execuţie şi optimizare a costurilor noastre fixe”, a explicat constructorul auto.

La fel ca şi concurenţii săi, Renault operează pe o piaţă în criză, rezultată din scăderea vânzărilor în Europa, noile reglementări europene şi intensificarea concurenţei chineze. Profitul său ajustat a scăzut cu 69% în prima jumătate a anului.

Totuşi, grupul Renault se descurcă puţin mai bine decât majoritatea concurenţilor săi din Europa, principala sa piaţă. Astfel, vânzările sale sunt în creştere în Uniunea Europeană, cu 5,8% între ianuarie şi august 2025, potrivit ACEA.

Comparativ, principalul său concurent pe piaţa franceză, Stellantis înregistrează o scădere de 9,5% a înmatriculărilor de la începutul anului 2025. Grupul, cu 14 mărci (Citroen, Fiat, Peugeot etc.), va închide temporar mai multe dintre fabricile sale europene, inclusiv trei în Franţa, în octombrie.

Renault Group se află în avangarda unei mobilităţi care se reinventează. Având o expertiză unică în domeniul electrificării şi beneficiind de alianţa sa cu Nissan şi Mitsubishi Motors, Renault Group se bazează pe complementaritatea celor patru mărci ale sale – Renault, Dacia, Alpine şi Mobilize – şi propune clienţilor săi soluţii de mobilitate durabile şi inovatoare.

Te-ar mai putea interesa și
Circulația feroviară a fost reluată pe magistrala București – Ploiești, după o întrerupere de aproape două ore
Circulația feroviară a fost reluată pe magistrala București – Ploiești, după o întrerupere de aproape două ore
Circulaţia feroviară între Crivina şi Brazi a fost reluată sâmbătă, la ora 17:20, în condiţii normale de siguranţă pe ambele fire, după finalizarea intervenţiilor desfăşurate la locul......
Coreea de Nord susține că a lansat o rachetă balistică folosind inteligența artificială
Coreea de Nord susține că a lansat o rachetă balistică folosind inteligența artificială
Coreea de Nord a afirmat sâmbătă că a testat o rachetă strategică cu rază medie de acţiune folosind Inteligenţa ...
ONRC: Numărul insolvențelor a crescut cu 4,85% în primele opt luni din 2026
ONRC: Numărul insolvențelor a crescut cu 4,85% în primele opt luni din 2026
Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă în primele opt luni ...
Un mare furnizor român, al șaselea de pe piață, Getica 95, și-a cerut insolvența din cauza opririi centralei de la Cernavodă
Un mare furnizor român, al șaselea de pe piață, Getica 95, și-a cerut insolvența din cauza opririi centralei de la ...
Getica 95 Com, unul dintre furnizorii români semnificativi de energie electrică, și-a cerut insolvența, pe fondul opririi ...