Suspiciuni de contracte frauduloase la Primăria Capitalei. Percheziţii la Biblioteca Metropolitană

Conducerea Bibliotecii Metropolitane, instituţie care aparţine de Primăria Capitalei, este bănuită de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Fraudelor că a cumpărat volume rare şi a falsificat documente în care erau menţionate achiziţii de cărţi obişnuite, au declarat marţi pentru AGERPRES surse din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
Economica.net - mar, 16 sept. 2014, 06:43
Suspiciuni de contracte frauduloase la Primăria Capitalei. Percheziţii la Biblioteca Metropolitană

Conform surselor, percheziţiile efectuate dimineaţă în acest dosar au inclus sediul din strada Mendeleev al Bibliotecii Metropolitane iar în anchetă ar fi vizat şi directorul instituţiei.

Achiziţii de carte rară ar fi fost făcute prin intermediul unei fundaţii, din care ar fi făcut parte şi directorul instituţiei.

În acest dosar, poliţiştii efectuează mai multe percheziţii în Bucureşti şi în patru judeţe, 16 persoane fiind bănuite de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, conflict de interese şi fals în declaraţii.

IGPR precizează că la cele 18 percheziţii din Capitală şi judeţele Ilfov, Giurgiu, Dâmboviţa şi Teleorman participă 130 de poliţişti, 19 persoane urmând a fi duse la audieri.

‘Prejudiciul estimat până în prezent depăşeşte 5 milioane de lei. În cauză s-a dispus prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra a 12 imobile evaluate la suma totală de 508.746 euro. Totodată, s-a instituit sechestru asigurător asupra unor bunuri evaluate la suma de 5.485.000 lei’, arată IGPR.

La acţiune participă ofiţeri ai Direcţiei de Investigare a Fraudelor, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, precum şi luptători SIAS-IGPR.

În cauză s-a beneficiat de suportul de specialitate al SRI.

Te-ar mai putea interesa și
Prețurile de acum la apartamente în București. Unde sunt cele mai ieftine
Prețurile de acum la apartamente în București. Unde sunt cele mai ieftine
Prețurile locuințelor din București continuă trendul ascendent și în luna în februarie 2026. În majoritatea zonelor analizate, pe baza datelor portalului Anunțul.ro, s-au înregistrat......
Trump spune că războiul din Iran va dura patru-cinci săptămâni, dar ar putea să dureze și mai mult de atât
Trump spune că războiul din Iran va dura patru-cinci săptămâni, dar ar putea să dureze și mai mult de atât
Statele Unite continuă să desfăşoare operaţiuni militare de amploare în Iran, a declarat luni preşedintele Donald ...
Diana Buzoianu: Pentru prima dată, la Ministerul Mediului şi la ANAR s-au făcut licitaţii publice pe un caiet de sarcini care n-a mai fost scris de grupuri de interese
Diana Buzoianu: Pentru prima dată, la Ministerul Mediului şi la ANAR s-au făcut licitaţii publice pe un caiet de sarcini ...
Aproape 90 de construcţii ilegale au fost dărâmate pe plajele din Năvodari, Mamaia, Eforie, Tuzla şi Mangalia, a declarat, ...
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 157 de milioane de lei
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 157 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere pe aproape toţi indicii şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...