Se închide firma de IT High Tech Systems & Software, cu 300 de angajați în România și afaceri de 118 milioane de lei în 2024. AMOFM București spune că nu a fost notificată

Dezvoltatorul de software High Tech Systems & Software, prezent în ţara noastră din anul 2012, se va dizolva, a decis asociatul unic al acestuia Kaseke Limited din Cipru, societate deţinută de Penta Investments, arată hotărârea firmei, obţinută de Economica.net. Oficialii AMOFM Bucureşti au răspuns pentru Economica.net că deocamdată nu au fost notificaţi de către firmă privind eventualele concedieri colective care ar urma să fie operate.
Cristina Şomănescu - mie, 15 oct. 2025, 22:08
Se închide firma de IT High Tech Systems & Software, cu 300 de angajați în România și afaceri de 118 milioane de lei în 2024. AMOFM București spune că nu a fost notificată

La 18 septembrie, Kaseke Limited din Cipru, în calitate de asociat unic al firmei de software High Tech Systems & Software, a decis dizolvarea voluntară a firmei, numirea în calitate de lichidator a Fast Insolv IPURL şi încetarea mandatelor administratorilor.

Kaseke Limited din Cipru e deţinută de Penta Investments, grupul care e şi proprietarul reţelei de farmacii Dr. Max. Amintim că în septembrie 2021, Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin care Kaseke Limited a preluat compania HighTech Systems & Software SRL.

High Tech Systems & Software a încheiat anul 2024 cu cifră de afaceri netă de 118 milioane de lei, cu 24% mai mică decât cea realizată în anul 2023. Firma a revenit pe pierdere în anul 2024, după ce în anul 2023 a înregistrat profit (şi pierdere în anul 2022). Pierderea netă înregistrată de High Tech Systems & Software în anul 2024 se apropie de 68 de milioane de lei, în contextul în care în anul 2023 a avut profit net de 6,5 milioane de lei.

Datoriile firmei au scăzut la 74,5 milioane de lei în anul 2024 de la aproape 130 de milioane de lei în anul 2023.

High Tech Systems & Software a lucrat cu un număr mediu de 337 de salariaţi pe parcursul anului 2024, în scădere cu 35 de oameni pe statele de plată faţă de valoarea indicatorului din anul 2023.
Oficialii AMOFM au răspuns pentru Economica.net că deocamdată (14 octombrie) nu au primit notificare din partea firmei cu privire la decizia unor eventuale concedieri colective.

Te-ar mai putea interesa și
Surpriză! Nuclearelectrica renunță momentan la planul de a vinde energie pe termen foarte lung. Licitațiile care trebuia să înceapă azi au fost oprite
Surpriză! Nuclearelectrica renunță momentan la planul de a vinde energie pe termen foarte lung. Licitațiile care trebuia ...
Sesiunile de licitație în baza cărora Nuclearelectrica, operatorul centralei de la Cernavodă, voia să vândă energie timp de 20 de ani din 2027 încolo, pe baza unor contracte de tip PPA, au......
Trump vrea să îşi întărească controlul asupra cercetării biomedicale (media)
Trump vrea să îşi întărească controlul asupra cercetării biomedicale (media)
Preşedintele american Donald Trump încearcă să îşi consolideze controlul asupra cercetării biomedicale, Casa Albă ...
Vânzările mondiale de roboţi umanoizi au ajuns la 7.000 de unităţi anul trecut
Vânzările mondiale de roboţi umanoizi au ajuns la 7.000 de unităţi anul trecut
Aproximativ 7.000 de roboţi umanoizi au fost vânduţi anul trecut în întreaga lume, pentru a fi utilizaţi în sectorul ...
Societe Generale şi-a îmbunătăţit ţinta de profitabilitate, până la cel puţin 13%, în noul plan strategic
Societe Generale şi-a îmbunătăţit ţinta de profitabilitate, până la cel puţin 13%, în noul plan strategic
Societe Generale şi-a îmbunătăţit un important indicator de performanţă la orizontul anului 2029 şi în paralel va ...