Cererile de finanţare în cadrul schemei pentru promovarea dezvoltării regionale se depun din 22 septembrie

Cererile pentru obţinerea de finanţare în cadrul schemei de sprijin a investiţiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă se depun din 22 septembrie iar prima sesiune de înregistrare se încheie pe 17 octombrie 2014.
Economica.net - J, 18 sept. 2014, 08:14
Cererile de finanţare în cadrul schemei pentru promovarea dezvoltării regionale se depun din 22 septembrie

Potrivit unui comunicat al ministrului delegat pentru Buget, Bogdan Darius Vâlcov, bugetul acestei sesiuni se ridică la 200 milioane lei, iar bugetul maxim al schemei de ajutor de stat este de 2,700 miliarde de lei, respectiv echivalentul a aproximativ 600 milioane euro, cu posibilitatea suplimentării, scrie Agerpres.

Schema are ca obiectiv susţinerea de la bugetul de stat, prin alocări nerambursabile, a costurilor salariale înregistrate pe o perioadă de doi ani consecutivi, în limita salariului mediu brut pe economie, de către întreprinderi din toate sectoarele de activitate care dezvoltă proiecte de investiţii şi creează minimum 10 noi locuri de muncă, din care 3 locuri de muncă pentru lucrători defavorizaţi, precizează MFP.

Cererile de acord pentru finanţare, însoţite de documentele justificative necesare în prima etapă de evaluare, se transmit la Registratura generală a Ministerului Finanţelor Publice, doar prin poştă sau servicii de curierat, cu confirmare de primire, menţionându-se pe plic: ‘Unitatea de implementare a schemei de ajutor de stat instituită prin H.G. nr. 332/ 2014’.

Înregistrarea cererilor la Registratură generală a Ministerului Finanţelor Publice se face doar în perioada menţionată. Cererile de acord pentru finanţare înregistrate în afara perioadei se restituie întreprinderilor şi nu sunt luate în considerare în procesul de analiză.

MFP precizează că analiza Cererilor de acord pentru finanţare începe numai după închiderea sesiunii de înregistrare, fără a avea importanţă ordinea înregistrării acestora. Toate informaţiile privind condiţiile ce trebuie îndeplinite în vederea obţinerii finanţării, precum şi modul de completare a documentelor necesare se regăsesc în cuprinsul Hotărârii Guvernului nr. 332/ 2014, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în Ghidul solicitantului, documente publicate pe site-urile Ministerului Finanţelor Publice, la secţiunea Ajutor de stat – H.G. nr. 332 /2014.

Pe perioada de valabilitate a schemei de ajutor de stat, începând cu momentul deschiderii sesiunii de înregistrare a cererilor, Ministerul Finanţelor Publice pune la dispoziţia solicitanţilor, la adresa http://www.mfinante.ro/Ajutordestat, o platformă dedicată prin intermediul căreia pot fi adresate întrebări, sesizări şi solicitări de clarificări, acestea urmând a fi soluţionate cu celeritate.

Te-ar mai putea interesa și
ID. California Cruise, primul California electric, deschide noua gamă Volkswagen pentru camping
ID. California Cruise, primul California electric, deschide noua gamă Volkswagen pentru camping
Volkswagen Autovehicule Comerciale începe electrificarea gamei California prin lansarea modelului ID. California Cruise, prezentat în premieră mondială la Caravan Salon 2026 din Düsseldorf.......
Pepco redevine cel mai mare retailer de fashion din România. A învins proprietarul Zara
Pepco redevine cel mai mare retailer de fashion din România. A învins proprietarul Zara
Cu afaceri stagnante în 2025 față de 2024, retailerul spaniol de fashion Inditex, cu branduri precum Zara, Pull&Bear, ...
Industria de outsourcing întră în era AI. Cât de pregătită este România
Industria de outsourcing întră în era AI. Cât de pregătită este România
România se află pe ultimul loc între statele din Europa Centrală și de Est, dar pe locul 13 la nivel mondial al celor ...
VIDEO Revitalizarea industriei românești: ce construiește Umbrărescu acum pe șantierul combinatului Oțelu Roșu
VIDEO Revitalizarea industriei românești: ce construiește Umbrărescu acum pe șantierul combinatului Oțelu Roșu
Noi imagini de la fostul combinat Oțelu Roșu, pe care familia Umbrărescu vrea să îl readucă la viață, arată că ...