STIHL a dechis fabrica de 125 de milioane de euro de la Oradea

Grupul german STIHL, lider mondial în producția de echipamente pentru silvicultură și grădinărit, a inaugurat oficial la Oradea prima sa unitate de producție dedicată exclusiv echipamentelor pe acumulatori. Investiția se ridică la 125 de milioane de euro și reprezintă o etapă strategică în procesul de tranziție a companiei către tehnologia electrică și sustenabilă.
Andrada Ghira - mie, 15 oct. 2025, 15:31
STIHL a dechis fabrica de 125 de milioane de euro de la Oradea

Noua fabrică, construită pe un teren de 147.000 mp, are o suprafață totală de 47.000 mp și va ajunge până în 2028 la o capacitate de producție de 1,8 milioane de baterii și 1,7 milioane de echipamente pe acumulatori.

Până atunci, STIHL estimează crearea a aproximativ 700 de locuri de muncă în cadrul noii entități ANDREAS STIHL Power Tools S.R.L.

„Noua fabrică din Oradea extinde rețeaua noastră globală și consolidează poziția STIHL pe segmentul echipamentelor pe acumulatori, aflat într-o expansiune accelerată. Este o investiție esențială pentru competitivitatea noastră pe termen lung în Europa”, a declarat Dr. Nikolas Stihl, președintele Consiliului Consultativ și al Consiliului de Supraveghere al grupului.

Construcția fabricii a început în martie 2024 și a fost finalizată în mai puțin de 18 luni. Primele produse asamblate la Oradea vor fi suflantele electrice și pachetele de baterii AP din gama profesională STIHL.

„Această fabrică este un semnal puternic că România poate fi un partener de încredere și o destinație industrială competitivă. Proiectul aduce locuri de muncă, tehnologie de vârf și un transfer real de know-how”, a spus prim-ministrul Ilie Bolojan, prezent la evenimentul de inaugurare:

STIHL produce în prezent în opt țări (Germania, SUA, Brazilia, România, Elveția, Austria, China și Filipine) și are aproape 20.000 de angajați la nivel global. În România, compania operează acum două entități: STIHL România, dedicată distribuției și vânzărilor, și ANDREAS STIHL Power Tools S.R.L., responsabilă de producție.

Te-ar mai putea interesa și
Europa intră în cursa sateliţilor. O companie germană a lansat prima sa rachetă în spaţiu
Europa intră în cursa sateliţilor. O companie germană a lansat prima sa rachetă în spaţiu
Racheta Spectrum, construită de compania germană Isar Aerospace, a decolat sâmbătă la ora 22:12 (20:12 GMT) de la baza spaţială norvegiană din Andoya, la nord de Cercul polar arctic, şi a......
Cutremur de 4,1 pe Richter, produs duminică dimineaţa în zona seismică Vrancea
Cutremur de 4,1 pe Richter, produs duminică dimineaţa în zona seismică Vrancea
Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 s-a produs, duminică, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, la ora 7:04, informează ...
Nou parc eolian autorizat. Israelienii de la Econergy pun 35 MW în Tulcea, prima lor investiție în eolian din România
Nou parc eolian autorizat. Israelienii de la Econergy pun 35 MW în Tulcea, prima lor investiție în eolian din România
Israelienii de la Econergy, foarte activi în regenerabilele din România, cu cinci centrale deja conectate la rețea, au ...
Restricţiile de circulaţie din Piaţa Unirii vor fi ridicate
Restricţiile de circulaţie din Piaţa Unirii vor fi ridicate
Lucrările de refacere a Planşeului Unirii au ajuns într-o nouă etapă, astfel încât restricţiile de circulaţie instituite ...