Criză în Bulgaria: Marasmul politic alimentează corupţia – studiu

Aproape 1,9 milioane de bulgari, adică 29,3% dintre cetăţenii cu vârste de peste 18 ani, au mituit funcţionari publici în 2014, relevă un studiu prezentat recent de Centrul pentru Studierea Democraţiei (CED), la Sofia, transmite sâmbătă EFE. Şocant este faptul că această cifră s-a dublat comparativ cu anul 2013, când 13,6% dintre bulgarii de vârstă adultă recunoşteau că au recurs la astfel de practici, scrie Agerpres.
Economica.net - S, 20 sept. 2014, 12:44
Criză în Bulgaria: Marasmul politic alimentează corupţia - studiu

‘Principalii factori care au favorizat această creştere a corupţiei au fost, pe de-o parte, nesiguranţa cetăţenilor într-o situaţie de instabilitate politică. Iar pe de altă parte, guvernul şi-a axat eforturile pe supravieţuire, uitând de lupta împotriva corupţiei’, a explicat pentru EFE unul dintre principalii analişti de la CED, Tihomir Bezlov.

Bulgaria se află într-o criză politică şi parlamentară încă din mai 2013, la scurt timp după alegerile anticipate care au adus la putere un guvern extrem de nepopular condus de tehnocratul Plamen Oreşarski şi susţinut de socialişti şi de partidul minorităţii turce. Până la demisia cabinetului, în luna iulie, au avut loc nenumărate proteste împotriva unui guvern criticat pentru că ar apăra interesele oligarhilor şi nu pe cele ale cetăţenilor. La 5 octombrie se vor organiza alegeri anticipate de la care se aşteaptă revenirea la stabilitate, deşi fragmentarea parlamentului de la Sofia, foarte posibilă, va îngreuna acest lucru.

În opinia lui Bezlov, în climatul marcat de provizorat din ultimele 15 luni, Ministerul de Interne a abandonat anchetarea cazurilor de corupţie pentru a se concentra pe probleme de securitate. ‘Forma de corupţie cea mai răspândită pentru bulgari se produce pe şosele, acolo unde sunt nevoiţi să le dea mită poliţiştilor pentru a evita o amendă’, explică Kristian Kosturkov, ziarist la un cotidian naţional. Valoarea şpăgii este cuprinsă de obicei între 10 şi 25 de euro. ‘Chiar poliţiştii se oferă să închidă ochii dacă li se dă ceva’, susţine poliţistul. Nu sunt rare nici cazurile de corupţie printre medici, care cer între 25 şi 150 de euro ca să emită un certificat de invaliditate unui pacient pentru ca acesta să poată primi ajutoare sociale.

Şi mai există şi o problemă privind justiţia, spune Bezlov. Spre deosebire de România şi Croaţia, unde chiar şi prim-miniştri au ajuns după gratii, în Bulgaria nicio înaltă oficialitate nu a fost condamnată pentru corupţie. ‘Modelul (instituţional) are strânsă legătură cu clientelismul şi perpetuarea (în funcţii). Există posturi importante în instanţe cheie care au fost ocupate încă din anii 1990 şi, cine le ocupă, rămân pe aceste posturi până la pensionare’, explică Bezlov.

Bulgaria, care a aderat la Uniunea Europeană în ianuarie 2007, primeşte cu regularitate critici din partea Bruxellesului pe motiv că nu face mai multe împotriva corupţiei la nivel înalt, iar Comisia Europeană a ajuns chiar să îngheţe fonduri europene din acest motiv. Analistul bulgar crede că aceste critici adresate ţării sale sunt o armă cu două tăişuri, deoarece investitorii capătă în acest mod o aversiune pentru un stat descris ca fiind corupt şi sărac, iar acest lucru duce la scăderea sau la sistarea investiţiilor, ceea ce sărăceşte şi mai mult Bulgaria. ‘Cu cât este mai scăzut salariul mediu, cu atât mai ineficientă este administraţia publică şi cu atât mai mult problemele se rezolvă prin măsuri informale, precum clientelismul şi mita directă’, evidenţiază Bezlov.

Şi atitudinea cetăţenilor este ambiguă. Potrivit studiului, majoritatea bulgarilor consideră corupţia inacceptabilă, dar 70% dintre ei ar fi dispuşi să fie implicaţi în acest fenomen şi 90% se aşteaptă să li se ceară ceva în schimb pentru a grăbi nişte formalităţi. ‘Atitudinea practică a cetăţenilor faţă de corupţie nu are la bază etica, ci conştientizarea faptului că trăiesc într-un climat dominat de relaţii de corupţie’, mai consideră studiul CED.

Te-ar mai putea interesa și
Peter Magyar declară că nu susţine aderarea rapidă a Ucrainei la UE. Nu se opune împrumutului de 90 de miliarde de euro, dar să nu fie din banii Ungariei
Peter Magyar declară că nu susţine aderarea rapidă a Ucrainei la UE. Nu se opune împrumutului de 90 de miliarde de euro, ...
Liderul opoziţiei din Ungaria, Peter Magyar, al cărui partid a câştigat alegerile de duminică cu o majoritate zdrobitoare, a declarat luni că guvernul său nu va susţine aderarea rapidă a......
CEO-ul unui gigant energetic european cere UE să nu mai oprească achiziția de LNG rusesc, așa cum este acum planul
CEO-ul unui gigant energetic european cere UE să nu mai oprească achiziția de LNG rusesc, așa cum este acum planul
Uniunea Europeană trebuie să suspende interdicția planificată asupra importurilor de LNG (gaz natural lichefiat) din ...
Anunț de la Primăria Capitalei. Ce vom vedea pe străzile din București
Anunț de la Primăria Capitalei. Ce vom vedea pe străzile din București
Primăria Capitalei anunţă, luni, că a început supraînălţarea trecerilor de pietoni din zonele în care şoferii tind ...
Circa 58% dintre maşinile verificate în România au fost avariate; 1,3% ascund accidente grave – studiu carVertical
Circa 58% dintre maşinile verificate în România au fost avariate; 1,3% ascund accidente grave – studiu carVertical
Peste jumătate (58,2%) dintre maşinile verificate în România prin rapoarte de istoric auto au înregistrat daune în ...