Care va fi următorul tronson de autostradă deschis anul acesta și câți kilometri au fost inaugurați până acum în 2025

Următorul tronson de autostradă care va fi dat în trafic va fi lotul 3 Pietroasele - Buzău (13,9 km) din Autostrada A7 Ploiești - Buzău, au spus pentru ECONOMICA.NET reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Cu acest lot, România se apropie de pragul de 100 de kilometri de drumuri de mare viteză inaugurați în 2025.
Anemona Andone - lun, 20 oct. 2025, 22:01
Care va fi următorul tronson de autostradă deschis anul acesta și câți kilometri au fost inaugurați până acum în 2025

 

Cei aproape 14 kilometri ai lotului 3 Pietroasele – Buzău din A7 Ploiești – Buzău, construiți de asocierea Nurol – Makyol, urmează să fie inaugurați la finalul lunii noiembrie 2025, potrivit estimărilor oficialilor de la Drumuri.

autostrada inaugurare

Până în prezent, anul acesta au fost dați în trafic 82 de kilometri de autostradă și drum expres.

kilometri autostrada

O mică recapitulare a inaugurărilor de anul acesta, potrivit datelor CNAIR:

– Autostrada A0 Sud, Lotul Bragadiru – Joița (17,96 km) – constructor: Aktor
– Autostrada A1, Sibiu – Pitești, Secțiunea 5 (14,58 km) – constructor: WeBuild
– Autostrada A7 Buzău – Focșani, Tronsonul 1 (3,4 km) – constructor: UMB
– Autostrada Ploiești – Buzău, Lotul 3 (0,35 km) – constructor: Nurol
– Autostrada Ploiești – Buzău, Lotul 2 (28,35 km) – constructor: Coni – Trace
– Drum Expres DEx4 A3 – Tureni (5 km) – constructor: Dimex 2000
– Drum Expres DEx12 Craiova – Pitești, Tronsonul 4 (12,64 km) – constructor: UMB

Dacă adăugăm cei 14 kilometri ai lotului 3 din A7 Ploiești – Buzău, România ajunge la 96 de kilometri de drumuri de mare viteză inaugurați anul acesta și la o rețea în operare de 1.367 de kilometri în total.

Rămâne de văzut câți kilometri vor mai fi inaugurați în ultima lună a anului 2025. Este greu de crezut însă că va mai fi atinsă ținta de 250 de kilometri de autostradă și drum expres, anunțată la începutul anului de către oficiali de la Transporturi, sau că va fi depășit recordul de anul trecut.

Mai mult, având în vedere constrângerile bugetare anunțate în ultima perioadă, riscă să nu se adeverească nici măcar estimările revizuite în scădere ale Asociației Pro Infrastructură (API).

„Din păcate visul a rămas doar o nălucă – în 2025 ne vom apropia de borna 1500 sau chiar o putem depăși în visul unei nopți de iarnă. Cu un maxim teoretic posibil de 185 kilometri în 2025, abia dacă vom trece de 1450 km, chiar și în cel mai super-optimist scenariu”, spuneau în revizuirea din vară cei de la API.

La sfârșit de 2024, rețeaua de drumuri rapide din țară ajunsese la circa 1270 de kilometri, după un an record, în care fuseseră dați în trafic circa 200 de kilometri de autostradă și drum expres.

FOTO – VIDEO: Autostrada A7 Ploiești – Buzău Lot 3 Pietroasele – Buzău – Stadiu Lucrări Septembrie 2025 (sursa: Irinel Ionel Scrioșteanu)

Te-ar mai putea interesa și
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național se va face sâmbătă dimineață, iar producția va ajunge la valoarea......
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...
Premieră: Turbinele eoliene au depășit azi pragul de 3.000 MW producție instantanee, pentru prima dată în istoria sistemului energetic din România
Premieră: Turbinele eoliene au depășit azi pragul de 3.000 MW producție instantanee, pentru prima dată în istoria sistemului ...
Pentru prima dată în istoria sistemului energetic din România, producția intsantanee a parcurilor eoliene din România ...