Polonia vrea să aibă o discuţie cu ArcelorMittal pe tema viitorului industriei siderurgice

Autorităţile poloneze vor să discute cu reprezentanţii grupului ArcelorMittal SA care sunt planurile lor pentru operaţiunile din Europa, pe fondul intensificării îngrijorărilor cu privire la industria siderurgică naţională, transmite Bloomberg.
AGERPRES - mar, 21 oct. 2025, 19:08
Polonia vrea să aibă o discuţie cu ArcelorMittal pe tema viitorului industriei siderurgice

Producţia locală de oţel se situează în centrul planurilor Varşoviei de a-şi consolida industria de apărare şi a-şi reforma sistemul energetic. Grupul ArcelorMittal este cel mai mare producător de oţel din Polonia, responsabil pentru jumătate din capacitatea totală de producţie a Poloniei.

Ministrul responsabil de activele statului polonez, Wojciech Balczun, a spus marţi că se va întâlni cu reprezentanţii ArcelorMittal în viitorul apropiat, în condiţiile în care Guvernul de la Varşovia vrea să se asigure că subsidiara locală a grupului ArcelorMittal va continua să funcţioneze. Măsura vine într-un moment în care Cabinetul este presat din ce în ce mai puternic de sindicate să intervină în industria siderurgică, ameninţată de importurile mai ieftine şi costurile mari cu poluarea impuse de UE.

„Cu siguranţă mi-aş dori să văd cât mai mult oţel posibil venind din Polonia”, a declarat Balczun pentru RDC Radio. „Toate noile investiţii pe care le planificăm, inclusiv în apărare, energie eoliană offshore şi onshore şi o centrală nucleară înseamnă că nevoile sunt gigantice”, a adăugat Balczun.

Polonia a repornit recent Huta Czestochowa SA, una dintre cele mai mari oţelării ale sale, care mizează pe mai multe comenzi din industria energiei eoliene şi apărării. Guvernul polonez ar putea extinde capacitatea de producţie a ţării, în funcţie de ceea ce intenţionează ArcelorMittal să facă cu activele sale, potrivit lui Balczun.

Ministrul a declarat că nu este clar ce se va întâmpla cu operaţiunile ArcelorMittal şi a refuzat să indice dacă Polonia este interesată să cumpere active. „Un lucru este sigur, ArcelorMittal a fost consecvent în executarea strategiei sale de retragere din Europa”, a spus Balczun.

ArcelorMittal, care este cel mai mare producător de oţel din Uniunea Europeană, a redus producţia la una dintre oţelăriile sale din Polonia în luna iulie, anunţând atunci că producătorii din UE se confruntă cu preţuri ridicate la energie, costuri la dioxid de carbon şi o protecţie insuficientă împotriva importurilor ieftine. Anunţul recent al blocului comunitar privind tarifele la oţel şi limite la importurile a fost salutat de companie.

Rezultatele discuţiilor cu ArcelorMittal vor fi importante şi pentru cel mai mare producător polonez de cărbune folosit în siderurgie, JSW SA. Compania minieră listată la bursa de la Varşovia pierde numerar de mai bine de un an, pe fondul dificultăţilor de a acoperi o salariile în creştere, într-o perioadă de preţuri mai mici la cărbunele cocsificabil. Compania de stat a consumat o mare parte din fondul său pentru zile negre, forţând-o să emită un avertisment luna trecută că ar putea rămâne fără numerar până în martie, fără ajutor extern. Peste 3.000 de persoane, sau 10% din forţa sa de muncă, ar putea pleca în cadrul programului de stat pentru mineri, a anunţat marţi Cabinetul de la Varşovia, ceea ce a dus cotaţia acţiunilor JSW la un maximumul ultimelor şapte luni.

Balczun a declarat recent că capacitatea Poloniei de a produce cărbune cocsificabil local şi de a-şi produce propriul oţel este crucială pentru securitatea ţării. Cu toate acestea, drumul către redresare la JSW s-ar putea dovedi dificil.

Reducerile de locuri de muncă şi salarii riscă să pună Consiliul de administraţie de la JSW şi Guvernul prim-ministrului Donald Tusk pe un curs de coliziune cu sindicatele. Minerii au anunţat planuri de a protesta la Varşovia pe 4 noiembrie, pentru a obţine sprijin pentru industria lor.

Te-ar mai putea interesa și
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, consideră că atât uzina din Mioveni, cât și piața auto românească,......
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea ...
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, ...
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...