Japonia: Premierul Shinzo Abe renunţă să îl mai primească pe Vladimir Putin în acest an

Premierul japonez, Shinzo Abe, a renunţat să îl primească în acest an pe preşedintele rus, Vladimir Putin, din cauza tensiunilor legate de situaţia din Ucraina şi a sancţiunilor japoneze împotriva Moscovei, a informat marţi presa locală, potrivit AFP.
Economica.net - mar, 23 sept. 2014, 06:10
Japonia: Premierul Shinzo Abe renunţă să îl mai primească pe Vladimir Putin în acest an

Cele două ţări au ajuns la un acord de principiu în legătură cu vizita liderului rus în toamnă în Japonia, însă Washingtonul a cerut autorităţilor de la Tokyo să suspende acest proiect, a anunţat agenţia de presă Kyodo News, citând surse guvernamentale, scrie Agerpres.

Pentru guvernul japonez, este important să rămână pe aceeaşi lungime de undă cu Occidentul şi din acest motiv a urmat exemplul Statelor Unite şi Uniunii Europene pentru a impune sancţiuni Rusiei ca reacţie la criza ucraineană, subliniază Kyodo.

Japonia şi-a exprimat speranţa că îl va putea primi pe Vladimir Putin în cursul primăverii, însă totul va depinde de relaţiile dintre Washington şi Moscova, a adăugat sursa citată.

De asemenea, cotidianul Sankei Shimbun a scris că vizita preşedintelui rus va fi amânată cel mai devreme pentru începutul anului viitor.

Totuşi, pentru a discuta, liderii japonez şi rus vor putea profita de posibilitatea oferită de forumul Cooperarea Economică Asia-Pacific (APEC), programat în noiembrie la Beijing.

Dorinţa autorităţilor nipone este de ‘a ţine un summit cu ocazia forumului de dezvoltare economică’, a adăugat agenţia Kyodo.

Înainte de izbucnirea crizei ucrainene, premierul Shinzo Abe a căutat în mod activ să strângă legăturile diplomatice şi economice cu Rusia, cu scopul a pune capăt unui diferend de lungă durată cu privire la Insulele Kurile de Sud, anexate de trupele sovietice în ultimele zile ale celui de-Al Doilea Război Mondial, dar revendicate în continuare de Japonia.

Această dispută a împiedicat Tokyo şi Moscova să semneze un tratat de pace oficial.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...