Creşterea economiei Chinei va fi mult peste 7%, în 2015 – FMI

PIB-ul Chinei va creşte probabil mai rapid decât s-a estimat în 2015, a apreciat miercuri Changyong Rhee, director al departamentului Asia-Pacific în cadrul Fondului Monetar Internaţional (FMI), respingând astfel temerile privind riscurile unei bule imobiliare în a doua economie mondială, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 24 sept. 2014, 09:38
Creşterea economiei Chinei va fi mult peste 7%, în 2015 - FMI

Creşterea economiei chineze va depăşi probabil cu mult nivelul de 7% anul viitor, a declarat Changyong Rhee la o reuniune desfăşurată la Manila. Afirmaţiile sale sugerează că luna viitoare FMI va revizui în creştere estimările privind China, de la 7,1% cât prognoza în iulie, scrie Agerpres.

Pentru acest an, FMI se aşteaptă la un avans al PIB-ului Chinei de 7,4%, uşor sub ţinta Guvernului de la Beijing, de 7,5%.

‘Ne aşteptăm ca ei să aibă multe instrumente pentru a menţine rata de creştere mult peste 7% anul viitor’, a apreciat oficialul FMI.

Mulţi economişti avertizează că încetinirea rapidă de pe piaţa imobiliară este cel mai semnificativ risc cu care se confruntă economia chineză. Preţurile locuinţelor, vânzările şi construirea de noi imobile este în scădere, ceea ce afectează şi sectoarele adiacente – de la vânzările de electrocasnice la cele de ciment şi oţel.

Totuşi, Rhee susţine că FMI nu se aşteaptă la probleme pe piaţa imobiliară ci mai degrabă la o ‘ajustare graduală’ decât la o aterizare forţată.

O încetinire a economiei chineze nu ar trebui să fie văzută ca fiind riscantă deoarece ar da altor state din Asia o şansă mai bună de a concura cu Beijingul şi a atrage investiţii străine directe, a afirmat oficialul FMI.

Acesta a adăugat că avansul în Asia va rămâne probabil robust, astfel încât statele din regiune să facă faţă impactului retragerii măsurilor de stimulare a Rezervei Federale a SUA.

‘Trebuie să fim pregătiţi dar impactul asupra economiilor asiatice va fi mult mai redus comparativ cu alte regiuni deoarece cred că ţările din Asia sunt mai bine pregătite’, a explicat Rhee.

Creşterea economiei chineze s-a accelerat în perioada aprilie – iunie 2014, pentru prima dată în ultimele trei trimestre, după ce Guvernul a adoptat noi măsuri de stimulare.

În trimestrul doi din 2014, PIB-ul Chinei, a doua economie mondială, a înregistrat o creştere de 7,5%, de la 7,4% în precedentele trei luni, au anunţat miercuri autorităţile de la Beijing. Analiştii se aşteptau la un avans de 7,4%.

Autorităţile chineze s-au angajat să accelereze reformele economice prin acordarea unui spaţiu mai larg capitalului privat, liberalizarea sistemului financiar, consolidarea cererii interne şi printr-o atenţie deosebită acordată investitorilor străini.

Te-ar mai putea interesa și
China – Producătorii de fotovoltaice anunţă că cererea provocată de război nu va elimina supracapacităţile
China – Producătorii de fotovoltaice anunţă că cererea provocată de război nu va elimina supracapacităţile
Producătorii chinezi de echipamente fotovoltaice spun că este puţin probabil ca orice creştere a cererii globale de energie regenerabilă, din cauza diminuării ofertei de petrol ca urmare a......
DHL aduce DHL Supply Chain în România, care începe operațiunile pentru Pepco
DHL aduce DHL Supply Chain în România, care începe operațiunile pentru Pepco
DHL Supply Chain, divizia de logistică contractuală a Grupului DHL, își face intrarea pe piața din România și începe ...
Noi ambalaje la SGR? Ce spune şeful RetuRo despre introducerea cutiilor de lactate, borcane cu sosuri, oţet, borş şi alte produse în sistemul de Garanţie – Returnare
Noi ambalaje la SGR? Ce spune şeful RetuRo despre introducerea cutiilor de lactate, borcane cu sosuri, oţet, borş şi ...
Nu credem că este momentul potrivit ca, anul acesta, să aducem noi tipuri de ambalaje, noi tipuri de materiale sau de produse ...
Surpriză. Ungurii de la MVM au cea mai bună ofertă concurențială de gaze pentru populația României. Bonus: este singura cu preț sub vechiul plafon
Surpriză. Ungurii de la MVM au cea mai bună ofertă concurențială de gaze pentru populația României. Bonus: este singura ...
Compania maghiară de stat MVM, activă și în România, are în momentul de față cea mai bună ofertă concurențială ...