Noua lege de plată a pensiilor private, cu 8 milioane de români vizați. Analiștii băncilor scriu Curții Constituționale: Banii din conturi nu trebuie plătiți integral

CFA România, organizație din care fac parte aproape toți analiștii importanți ai băncilor, fondurilor de investiții și fondurilor de pensii din România, au un trimis un memoriu către CCR, în care arată de ce pensiile administrate privat (Pilonul II) nu trebuie plătite integral, ca în prezent, ci sub formă de anuități, pe o perioadă de timp, așa cum prevede legea deja adoptată de Parlament.
Ion Dobreanu - vin, 31 oct. 2025, 09:43
Noua lege de plată a pensiilor private, cu 8 milioane de români vizați. Analiștii băncilor scriu Curții Constituționale: Banii  din conturi nu trebuie plătiți integral

„Asociația CFA România consideră că pensiile private reprezintă instrumente de economisire pe termen lung și nu pot fi tratate ca depozite bancare sau conturi de economii, întrucât au un rol social și economic esențial în asigurarea veniturilor după retragerea din activitate.”, transmite CFA.

Anterior, și Asociația pentru Pensii Administrate Privat (APAPR) a depus la CCR un document în care susțin același lucru.

Amintim că, după ce Parlamentul a votat noua lege de plată a pensiilor private, care prevede că beneficiarii pot retrage doar 30% din suma din conturi în primă fază, urmând ca restul sumei să fie plătită lunar pe o perioadă de 8 ani, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) s-am autosesizat, atacând legea la CCR pe motiv că se încalcă dreptul oamenilor la proprietate. În prezent, plata pensiei administrate privat, sistem la care contribuie obligatoriu peste 8,3 milioane de români, se face fie integral fie eșalonat pe o perioadă de maximum 5 ani, după cum optează beneficiarul.

AICI ce spune noua lege de plată a pensiilor, atacă la CCR

Redăm poziția integrală a CFA, transmisă și CCR:

Adrian Codirlașu, CFA, președinte al Asociației CFA România, declară:
„Considerăm că acest subiect este deosebit de important pentru societatea românească. Asociația noastră a realizat, de-a lungul timpului, mai multe studii privind sistemul de pensii din România, cu obiectivul de a atrage atenția asupra necesității dezvoltării unui sistem de pensii private viabile, în contextul posibilelor probleme de sustenabilitate ale Pilonului I, cauzate de evoluțiile demografice viitoare.”

Asociația subliniază că plățile recurente, efectuate pe o perioadă relevantă de timp, reprezintă esența noțiunii de „pensie”, menită să susțină costul vieții în perioada de inactivitate profesională.

Fondurile de pensii private din România, atât Pilonul II, cât și Pilonul III, nu pot fi echivalate cu depozite bancare, conturi de economii sau alte vehicule investiționale cu lichiditate crescută. Scopul exclusiv al acestor fonduri este acela de a asigura un venit recurent după pensionare, și nu de a permite retragerea imediată a întregii sume acumulate.

Conform principiului nr. 6 din studiul „Sistemul Ideal de Pensii”, realizat de compania Mercer pentru CFA Institute, „beneficiile furnizate în timpul anilor de pensie trebuie să se concentreze pe furnizarea de venituri lunare. Totuși, sistemul trebuie să permită contribuții sau retrageri de capital în perioada anilor de pensie, fără a afecta negativ adecvarea generală a soluției de economisire.”

În cel mai recent studiu Mercer CFA Institute Global Pension Index 2025, se reiterează acest principiu, subliniindu-se că „scopul principal al unui fond de pensii este de a asigura venituri stabile la pensionare, atât pentru participanți, cât și pentru persoanele aflate în întreținerea acestora.”

Asociația CFA România consideră că limitarea posibilității de retragere integrală a activului acumulat reprezintă o caracteristică de reglementare esențială, menită să asigure îndeplinirea scopului unui sistem de pensii: furnizarea unor venituri periodice, predictibile și sustenabile pe termen lung pentru beneficiari.

Te-ar mai putea interesa și
Un grup de investiții american va prelua o participație de 42% la clubul spaniol de fotbal Valencia CF
Un grup de investiții american va prelua o participație de 42% la clubul spaniol de fotbal Valencia CF
Clubul spaniol de fotbal Valencia CF a anunţat vineri că un grup de investiţii, susţinut de cofondatorii KKR, George Roberts şi Henry Kravis, va achiziţiona o participaţie de 42% în cadrul......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a reușit să treacă de 66 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a reușit să treacă de 66 ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de vineri, iar valoarea tranzacţiilor ...
Tbi bank intră într-un partneriat cu brandul auto chinez LEPAS, venit de curând în România, prin care oferă credite preferențiale persoanelor fizice pentru achiziția mașinilor
Tbi bank intră într-un partneriat cu brandul auto chinez LEPAS, venit de curând în România, prin care oferă credite ...
Tbi bank anunță că a încheiat un parteneriat cu LEPAS, brand auto din portofoliul grupului chinez Chery, intrat recent ...
Norvegia reia plata granturilor către Ungaria la un deceniu după suspendarea acestora
Norvegia reia plata granturilor către Ungaria la un deceniu după suspendarea acestora
Norvegia a ajuns la un acord cu Ungaria ce permite relansarea unei scheme de granturi, suspendată anterior din cauza unor ...