Ce s-a schimbat la legea pentru plata pensiilor private din Pilonul 2,3 şi 4. Cum vor putea lua banii viitorii pensionari – Primele reacţii

Valoarea sumei pe care o persoană are posibilitatea de a o retrage s-a majorat la 30%, de la 25%, iar perioada în care plăţile se vor face va fi de opt ani, faţă de 10 ani, în varianta precedentă, a anunţat Ştefan Daniel Armeanu, vicepreşedinte ASF. Regulile instituite pentru Pilonul II de pensii obligatorii administrate privat se vor aplica atât la Pilonul III, cât şi la Pilonul IV, a precizat oficialul. Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) spune că proiectul de lege privind plata pensiilor private, adoptat joi de Guvern, încalcă în mod grav drepturile cetăţenilor de a dispune de propriile resurse financiare şi nici nu sprijină în vreun fel educaţia financiară în acest domeniu,
Economica.net - J, 21 aug. 2025, 12:45
Ce s-a schimbat la legea pentru plata pensiilor private din Pilonul 2,3 şi 4. Cum vor putea lua banii viitorii pensionari - Primele reacţii

Valoarea sumei pe care o persoană are posibilitatea de a o retrage la începutul perioadei de plată din Pilonul II de pensii s-a majorat de la 25% la 30%, iar perioada în care se vor face plăţile s-a modificat de la zece ani la opt ani, a declarat, joi, la finalul şedinţei de Guvern, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară(ASF), Ştefan Daniel Armeanu, Agerpres.

„În şedinţa de Guvern de astăzi (joi, 21 august 2025, n.r.) au avut loc două modificări (la Proiectul de lege privind plata pensiilor private, n.r.). Mai precis valoarea sumei pe care o persoană are posibilitatea de a o retrage la începutul perioadei de plată s-a majorat de la valoarea de 25% la un procent de 30%, iar perioada în care plăţile se vor face în viitor, de asemenea, s-a modificat, s-a micşorat de la perioada de zece ani la un număr de opt ani”, a spus Armeanu.

Proiectul de lege privind plata pensiilor private, adoptat joi de Guvern, încalcă în mod grav drepturile cetăţenilor de a dispune de propriile resurse financiare şi nici nu sprijină în vreun fel educaţia financiară în acest domeniu, susţine Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF), într-o declaraţie comună alături de o platformă online.

Citeşte şi

Acesta a menţionat, totodată, că proiectul de lege aprobat de Guvern îndeplineşte un obiectiv strategic pe care România îl are la acest moment, de a adera la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

„Aş vrea să salut iniţiativa Guvernului de a aproba acest act legislativ, de o importanţă sistemică şi de a fi transmis pentru dezbateri şi pentru decizie finală în Parlament. De asemenea, aş saluta tot efortul depus de toate celelalte instituţii care au avut rol în avizarea proiectului până la acest moment. Este un proiect de lege care practic îndeplineşte un obiectiv strategic pe care România îl are la acest moment şi anume acela de adera la OECD. În urma evaluării pe care am avut-o din partea OECD s-a constatat că sistemul de pensii private din România este un sistem sustenabil, un sistem foarte bine supravegheat şi reglementat, care are o contribuţie importantă la dezvoltarea economică a României (…) Este un proiect stabilit după principiile OECD, după unele practici internaţionale. Este un proiect de asemenea care definitivează din punct de vedere legislativ întreaga arhitectură a sistemului de pensii din România”, a afirmat vicepreşedintele ASF.

Întrebat care este suma pe care o reţine statul, cât şi fondul de pensie din suma primei tranşe pe care o persoană o retrage din fondul de pensii, Armeanu a precizat că „depinde de modalitatea de plată, de decizia pe care fiecare participant o ia la acel moment şi de obiectivele pe care participantul le are pe termen scurt sau pe termen lung”.

„De exemplu, dacă avem un participant care vrea lump-sum (tranşă de plată, n.r.) de 30% sau putem să avem un participant care vrea tot activul respectiv să-l împartă pe o perioadă de opt ani, se vor plăti impozitele şi taxele aferente. Şi această modalitate şi această decizie depinde de valoarea activului (…) se împarte valoarea activului la valoarea pensiei minime sau 1.281 de lei şi se află numărul de ani. Se va plăti mai întâi CASS de 10% la valoarea întregului activ pe care participantul şi-l retrage, la 30%, după care se plăteşte impozitul pe surplusul de valoare. Voiam să spun că există şi acea limită de 3.000 de lei, peste care se plăteşte valoarea activului: 3.000 X 10% cât este CASS, după care se plăteşte impozitul pe câştigul din capital. În general, o astfel de impozitare determină un coeficient de aproximativ 12-13% din valoarea totală a activului. Acestea sunt singurele taxe pe care fiecare le plăteşte”, a explicat oficialul.

Vicepreşedintele ASF a subliniat că, în cazul în care valoarea pensiei este sub valoarea de 3.000 de lei, atunci când un participant şi-a eşalonat-o pe o perioadă mai lungă de timp, atunci nu mai plăteşte impozite şi taxe.

„Deci, un avantaj clar al eşalonării este un câştig pe care îl realizează din impozitare plus un câştig pe care îl va realiza şi din fructificarea sumelor respective pe perioada respectivă. În fondul de plată există un singur comision, de 0,05, plătit lunar şi aplicat la activul net. Nu există comision la transferul dintre două fonduri de plată”, a punctat reprezentantul ASF.

Potrivit lui Armeanu, sumele din Pilonul II se moştenesc integral în orice condiţii.

„În fondurile de plată de plăţi viagere se moştenesc conform produsului respectiv. Fie la momentul decesului se încasează suma de către urmaş sau beneficiar pe un anumit produs, integral, sau mai este un produs cu o plată pe o perioadă de timp, iar dacă participantul decedează în perioada respectivă de timp se încasează restul ratelor până la scadenţă. Aici e o durată fixă, de dinainte stabilită de către participant”, a spus Ştefan Daniel Armeanu.

Regulile instituite pentru Pilonul II de pensii obligatorii administrate privat se vor aplica atât la Pilonul III, cât şi la Pilonul IV, a precizat vicepreşedintele ASF.

„Se vor aplica aceleaşi reguli şi pentru Pilonul III şi pentru Pilonul IV. Toţi cei trei piloni au ca obiectiv plata unei sume de bani, a unei pensii, inclusiv Legea 204 pentru Pilonul III şi Legea 1 pentru Pilonul IV specifică acest lucru. Acesta este produsul de tip pensie”, a afirmat Armeanu.

 

„O încălcare gravă a drepturilor românilor de a dispune de propriile resurse financiare” – Reacţia la legea pentru plata pensiilor private a Asociaţiei Utilizatorilor Români de Servicii Financiare

Proiectul de lege privind plata pensiilor private, adoptat joi de Guvern, încalcă în mod grav drepturile cetăţenilor de a dispune de propriile resurse financiare şi nici nu sprijină în vreun fel educaţia financiară în acest domeniu, susţine Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF), într-o declaraţie comună alături de o platformă online.

„Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (…) şi expertul în pensii private şi fondatorul desprepensiiprivate.ro, George Moţ îşi exprimă regretul că Guvernul a adoptat, în şedinţa din data de 21 august 2025, un proiect de lege care ignoră interesele participanţilor la sistemul de pensii private (deopotrivă Pilonul II, Pilonul III şi viitorul Pilon IV). Proiectul adoptat încalcă în mod grav drepturile cetăţenilor de a dispune de propriile resurse financiare şi nici nu sprijină în vreun fel educaţia financiară în acest domeniu. Limitarea drepturilor cetăţenilor şi transferarea acestora în „grija” statului şi a industriei financiare, care va beneficia din plin de prevederile legii, aduce mai mult a colectivizare decât a stat democratic şi creează o piaţă de oligopol în detrimentul unui mediu concurenţial sănătos”, se arată în documentul citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, toate aspectele enunţate anterior au fost sesizate de mai multe ori în mod oficial instituţiilor statului şi oficialilor acestora de către experţi şi societatea civilă. Astfel, au fost transmise, în mod oficial, în perioada de dezbatere, propuneri şi observaţii asupra pericolelor proiectului în această formă către Ministerul Muncii, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), Cabinetul Primului Ministru şi către cele patru partide aflate la guvernare – PNL, PSD, USR şi UDMR.

„Este absolut necesar ca Legea să prevadă dreptul cetăţeanului să îşi stabilească nivelul pensiei lunare şi al perioadei de plată, bineînţeles în cadrul unor limite bine stabilite. La momentul actual acest drept nu există, el fiind înlocuit cu obligaţia cetăţeanului de a accepta orice pensie îi stabileşte Guvernul”, a declarat George Moţ, fondatorul desprepensiiprivate.ro, în comunicat.

La rândul său, preşedintele AURSF, Alin Iacob, a menţionat faptul că românii au cea mai mică speranţă de viaţă sănătoasă la vârsta de pensionare din Uniunea Europeană, iar, în aceste condiţii, „nu este acceptabilă impunerea, în timpul jocului, a unei perioade minime de 8 ani pentru plata pensiilor private şi nici a unui plafon maxim care să poată fi retras din activul deţinut de participant la pensionare”.

Vicepreşedintele ASF, Ştefan Daniel Armeanu, a anunţat, joi, la finalul şedinţei de Guvern că valoarea sumei pe care o persoană are posibilitatea de a o retrage la începutul perioadei de plată din pilonul de pensii s-a majorat de la 25% la 30%, iar perioada în care se vor face plăţile s-a modificat de la zece ani la opt ani.

Totodată, acesta a menţionat că regulile instituite pentru Pilonul II de pensii obligatorii administrate privat se vor aplica atât la Pilonul III, cât şi la Pilonul IV, deoarece toţi cei trei piloni au ca obiectiv „plata unei sume de bani, a unei pensii”, aşa cum se specifică inclusiv în Legea 204 pentru Pilonul III şi în Legea 1 pentru Pilonul IV.

Năsui, despre plata eşalonată a pensiei private: Lobby-ul a câştigat din nou; Românii pierd

Deputatul USR Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei, critică proiectul care prevede plata eşalonată a pensiei private.

„Guvernul Bolojan, care altfel se autoproclamă ca fiind reformator liberal, tocmai a aprobat proiectul prin care românii nu îşi vor mai putea retrage decât 30% din banii din Pilonul 2, restul eşalonat pe 8 ani. Ce se întâmplă cu banii pe care nu-i pot folosi oamenii? Rămân la fond. Produc comisioane pentru administratori şi cerere artificială pentru titluri de stat”, scrie deputatul, joi, pe Facebook.

Prin aceste măsuri, românii vor avea de pierdut, în schimb câştigă „lobby-iştii”, adaugă el, scrie Agerpres.

„Cei care credeau că a fost o simplă greşeală strecurată de lobby-işti au confirmarea că nu a fost o greşeală. Era intenţia clară a guvernului de acum două săptămâni când a încercat să treacă proiectul, dar s-a speriat de contra-reacţie. Lobby-ul a câştigat din nou. Românii pierd din nou. Să sperăm că declaraţiile politicienilor care s-au ridicat contra acestui proiect se vor transforma şi în voturi contra în Parlament”, precizează Năsui.

 

Te-ar mai putea interesa și
Germanii de la BASF și americanii de la  ExxonMobil își unesc forțele pentru dezvoltarea hidrogenului cu emisii reduse prin tehnologia de piroliză a metanului
Germanii de la BASF și americanii de la ExxonMobil își unesc forțele pentru dezvoltarea hidrogenului cu emisii reduse ...
BASF și ExxonMobil au anunțat formarea unei colaborări strategice pentru avansarea tehnologiei de piroliză a metanului, un pas important în direcția unor soluții eficiente, competitive ca......
Băncile rusești Gazprombank şi Alfa Bank au solicitat licențe pentru deschiderea de filiale în India – surse
Băncile rusești Gazprombank şi Alfa Bank au solicitat licențe pentru deschiderea de filiale în India – surse
Băncile ruseşti Gazprombank şi Alfa Bank au solicitat organismelor de reglementare din India să le permită să înceapă ...
Dumitru Chisăliţă, președintele AEI: Hidroenergia a salvat România în ultimele 24 de ore de la colapsul sistemului energetic, după oprirea Centralei Brazi
Dumitru Chisăliţă, președintele AEI: Hidroenergia a salvat România în ultimele 24 de ore de la colapsul sistemului ...
Hidroenergia a salvat România în ultimele 24 de ore de la colapsul sistemului energetic, după incidentul de la Barajul ...
Oana Țoiu: Benzinăriile Lukoil pot funcţiona legal până în aprilie 2026
Oana Țoiu: Benzinăriile Lukoil pot funcţiona legal până în aprilie 2026
Benzinăriile Lukoil pot funcţiona legal, pot plăti salarii şi achiziţiona stocuri până în aprilie 2026, a precizat, ...