Summitul Asia-Pacific. Liderii APEC au adoptat o declarație comună privind extinderea comerțului. SUA și China au ajuns la un armistițiu în războiul taxelor vamale

Summitul forumului Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC) s-a încheiat sâmbătă, după două zile de discuţii, cu adoptarea unei declaraţii comune, privind necesitatea extinderii comerţului şi axată pe provocările inteligenţei artificiale şi provocările demografice, informează EFE şi Xinhua, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 01 nov. 2025, 10:27
Summitul Asia-Pacific. Liderii APEC au adoptat o declarație comună privind extinderea comerțului. SUA și China au ajuns la un armistițiu în războiul taxelor vamale

Reuniunea s-a desfăşurat sub semnul armistiţiului în războiul tarifar dintre SUA şi China, comentează agenţia de presă spaniolă.

„Din motive structurale, regiunea Asia-Pacific se confruntă cu numeroase provocări diferite, iar pentru a menţine prosperitatea, trebuie să extindem comerţul”, a declarat preşedintele sud-coreean Lee Jae-myung într-o conferinţă de presă la finalul summitului.

„Am convenit că trebuie să cooperăm şi să ne consultăm unii cu alţii şi, pe baza acestor acorduri, am adoptat trei documente”, a adăugat el, între care „Declaraţia de la Gyeongju”, numită după oraşul din sudul ţării unde a avut loc summitul de două zile.

Declaraţia comună afirmă că investiţiile şi comerţul „sunt vitale pentru creşterea şi prosperitatea regiunii”, iar liderii se angajează să „aprofundeze cooperarea economică” în cadrul forumului.

A doua zi a summitului APEC s-a concentrat pe provocările şi oportunităţile prezentate de inteligenţa artificială şi schimbările demografice, precum şi de industriile culturale şi creative.

Întâlnirea a fost marcată de voci disidente între liberul schimb şi protecţionism, deşi documentul doar „a luat act” de „diversele dezbateri privind situaţia actuală”.

Summitul din acest an a fost marcat şi de un armistiţiu temporar în războiul comercial dintre Statele Unite şi China, în urma întâlnirii bilaterale dintre preşedintele chinez Xi Jinping şi omologul său american, Donald Trump, la Busan, în Coreea de Sud.

Casa Albă a distribuit imagini cu Xi şi Trump râzând, în timpul întâlnirii lor

Casa Albă a distribuit vineri o serie de imagini cu preşedintele chinez Xi Jinping râzând şi relaxându-se cu omologul său american, Donald Trump, în timpul întâlnirii lor de joi din Coreea de Sud, scrie EFE.

Printre fotografiile de la întâlnirea bilaterală, se remarcă o serie de patru fotografii în care Trump îi arată lui Xi o imagine sau o bucată de hârtie, care nu se distinge clar, pe care Xi se apropie să o ia, după care izbucneşte în râs. Ceilalţi membri ai delegaţiei chineze sunt, de asemenea, fotografiaţi râzând.

Aceste imagini contrastează cu atitudinea mai serioasă a liderului chinez atunci când s-a dus să-l salute pe omologul său american. Deşi republicanul l-a căutat cu privirea şi a încercat să facă o glumă, Xi nu s-a abătut prea mult de la scenariu, comentează EFE.

Întâlnirea dintre liderii celor două puteri mondiale s-a încheiat cu un acord de detensionare în războiul comercial prin reducerea tarifelor la fentanilul din China, oprirea restricţiilor Beijingului asupra exporturilor de pământuri rare – deşi Trump le-a declarat „rezolvate” – şi suspendarea pentru un an a taxelor portuare pe care şi le impuseseră reciproc.

Republicanul a părăsit Coreea de Sud joi, întorcându-se la Washington fără a participa la summitul liderilor şi l-a lăsat pe secretarul Trezoreriei sale, Scott Bessent, ca reprezentant al SUA la forum.

Xi, protagonistul summitului APEC după plecarea lui Trump

Xi, care a devenit protagonistul summitului după plecarea preşedintelui american, s-a prezentat vineri ca un apărător al liberului schimb, pledând, într-un discurs adresat forumului, pentru necesitatea creării unui „mediu economic regional deschis şi a promovării comerţului, liberalizării şi facilitării investiţiilor”.

Xi a promovat o propunere privind înfiinţarea unui organism global care să guverneze inteligenţa artificială şi să poziţioneze China ca alternativă la Statele Unite în ceea ce priveşte cooperarea comercială.

Comentariile au fost primele făcute de Xi cu privire la o iniţiativă lansată de Beijing în acest an, în timp ce Statele Unite au respins eforturile de a reglementa inteligenţa artificială în cadrul organismelor internaţionale, notează Reuters.

Xi a declarat că o Organizaţie Mondială de Cooperare în domeniul Inteligenţei Artificiale ar putea stabili reguli de guvernanţă şi ar putea stimula cooperarea, făcând din inteligenţa artificială un „bun public pentru comunitatea internaţională”.

Într-un comentariu publicat de agenţia oficială de ştiri Xinhua, Xi a adăugat: „Inteligenţa artificială este de o mare importanţă pentru dezvoltarea viitoare şi ar trebui să fie realizată în beneficiul oamenilor din toate ţările şi regiunile”.

Într-un discurs rostit la încheierea summitului, Xi Jinping a anunţat că ţara sa va găzdui următorul summit APEC anul viitor în oraşul Shenzhen, din sudul Chinei.

Totodată, Xi s-a întâlnit vineri cu prim-ministrul Mark Carney, prima întâlnire oficială între liderii chinezi şi canadieni din 2017.

Liderul chinez şi-a exprimat dorinţa de a „repune relaţiile sino-canadiene pe drumul cel bun” şi l-a invitat pe prim-ministrul liberal în China.

De asemenea, Xi a avut prima sa întâlnire cu noul prim-ministru al Japoniei, Sanae Takaichi, un critic vocal de lungă durată al Chinei.

Şefa guvernului nipon a declarat că îşi doreşte o „relaţie strategică şi reciproc avantajoasă între China şi Japonia” şi le-a spus reporterilor că a discutat mai multe puncte de fricţiune cu liderul chinez într-un „dialog direct şi sincer”.

De asemenea, liderul chinez a avut sâmbătă prima sa întâlnire cu preşedintele sud-coreean, ales în iunie.

Seulul a menţinut mult timp un echilibru delicat între Beijing şi Washington, principalul său partener comercial şi garant al securităţii sale.

Însă relaţiile cu China s-au deteriorat în 2016, după ce Coreea de Sud a fost de acord să desfăşoare sistemul american de apărare antirachetă THAAD. Beijingul a răspuns cu represalii economice severe, impunând restricţii companiilor sud-coreene şi interzicând călătoriile în grup, aminteşte AFP.

Coreea de Sud – care a încheiat săptămâna aceasta un acord economic în valoare de miliarde de dolari cu Statele Unite pentru a permite o reducere a tarifelor impuse de Washington asupra exporturilor sale – rămâne în mare măsură dependentă de comerţul cu marele său vecin asiatic.

Relaţiile cu China depind şi de legăturile strânse pe care Beijingul le menţine cu Coreea de Nord, care oficial rămâne în război cu Coreea de Sud.

Sursa foto: Whitehouse.gov

Te-ar mai putea interesa și
Comisia de la Veneţia are o nouă conducere, aleasă la sesiunea plenară din decembrie
Comisia de la Veneţia are o nouă conducere, aleasă la sesiunea plenară din decembrie
Comisia de la Veneţia (Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept) are o nouă preşedintă şi un nou birou de conducere, în urma alegerilor desfăşurate în cadrul celei de-a 145-a sesiuni......
Avon intră în magazinele online Farmacia Tei și Bebe Tei. Cât mai vând Avon și Oriflame în România
Avon intră în magazinele online Farmacia Tei și Bebe Tei. Cât mai vând Avon și Oriflame în România
Avon a intrat în magazinele online Farmacia Tei și Bebe Tei cu produse de machiaj, un pas neobișnuit pentru o companie ...
Vânzările de maşini de lux scad în China pe măsură ce economia încetineşte, afectându-i pe producătorii auto europeni
Vânzările de maşini de lux scad în China pe măsură ce economia încetineşte, afectându-i pe producătorii auto europeni
Cererea chinezilor pentru maşini de lux străine scade, deoarece clienţii optează pentru modele chinezeşti mai accesibile, ...
INS: Transportul aerian de mărfuri a crescut cu 9,7%, în primele nouă luni din 2025
INS: Transportul aerian de mărfuri a crescut cu 9,7%, în primele nouă luni din 2025
Transportul aerian de mărfuri (inclusiv poştă) a crescut cu 9,7% în primele nouă luni din 2025, comparativ cu perioada ...