Afectată de sancțiuni, Serbia cumpără motorină din portul Constanța, transportat cu barje pe Dunăre

Din cauza încetării livrărilor de petrol către rafinăria sârbească NIS, controlată de Gazprom, Serbia se aproapie de o criză a combustibililor. În ciuda declarațiilor președintelui Vučić că piața este aprovizionată cu combustibil până la sfârșitul anului, companiile și-au intensificat achizițiile de import în a doua jumătate a lunii octombrie. În special, prin transportul unor volume mari din Constanța, aduse pe Dunăre, după cum scrie presa de specialitate din Ucraina.
Mihai Nicuţ - lun, 03 nov. 2025, 15:08
Afectată de sancțiuni, Serbia cumpără motorină din portul Constanța, transportat cu barje pe Dunăre

Pe tot parcursul lunii octombrie, livrările de motorină din Constanța către piața ucraineană au fost limitate din cauza unor restricții impuse de Ucraina terminalului din Constanța, ca urmare a volumelor mari de produs indian care ajungeau acolo. Dar alte sancțiuni, de data aceasta americane, au deschis o fereastră de oportunitate pentru traderii români. Cele impuse companiei petroliere a Serbiei, NIS, controlată de Gazprom, urmate de cele mai recente asupra Lukoil.

“NIS a fost sancționată, dar nu este singura. Lukoil Serbia, al doilea cel mai mare retailer din Serbia, are și el probleme și încearcă să găsească un cumpărător pentru compania sa,” spune un trader.

Potrivit sursei citate, se știe că firma Euronova Energies s-a orientat către piața sârbească și în prezent încarcă activ barje care pleacă pe Dunăre. Un reprezentant al companiei a refuzat să comenteze condițiile vânzării, invocând sensibilitatea situației, dar a menționat că combustibilul trebuie să parcurgă o distanță mare. „Dacă ne ia două zile să ajungem la Ismail din Constanța, atunci ne ia aproximativ o săptămână să ajungem în Serbia,” a spus compania. Traderul Euronova Energies are sedii la Geneva (Elveția), Dubai (EAU) și Novi Sad (Serbia).

Consumul lunar de motorină în Serbia este de aproximativ 150-180.000 de tone, dar majoritatea cererii a fost acoperită prin producția internă. În primele opt luni ale acestui an, Serbia a importat 177.000 tone, în principal din Bosnia și Herțegovina și Bulgaria, potrivit datelor Biroului Statistic al Serbiei și calculelor presei ucrainene Este de remarcat faptul că cererea pentru livrări din Bulgaria a crescut, de asemenea.

„Am primit multe solicitări de la sârbi în ultima perioadă, dar există nuanțe în privința livrărilor,” a declarat un reprezentant al companiei Bulmarket din Bulgaria. Parlamentul Bulgariei a interzis temporar, vineri, exporturile anumitor combustibili, în principal motorină şi kerosen, către statele membre UE, pentru a asigura stabilitatea pieţei locale în urma sancţiunilor impuse de SUA companiei ruse Lukoil, care administrează cea mai mare rafinărie de petrol din ţară.

Sancţiunile SUA împotriva companiei petroliere sârbe NIS, au intrat în vigoare la 9 octombrie după o pauză de nouă luni de când au fost anunțate.

Conform ultimelor date disponibile, Gazprom Neft deţine 45% din NIS. Recent, compania-mamă Gazprom a transferat 11% din acţiunile sale la NIS către o companie cu sediul la Sankt Petersburg denumită Intelligence astfel că, în teorie, Gazprom nu ar mai fi acționar majoritar.. Statul sârb deţine aproape 30% din NIS, iar restul este deţinut de acţionari minoritari.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis cu creșteri de peste 3% pe majoritatea indicilor. Rulajul a fost de 156 de milioane de lei
Bursa de la București a închis cu creșteri de peste 3% pe majoritatea indicilor. Rulajul a fost de 156 de milioane de ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis cu creşteri de peste 3% pe majoritatea indicilor prima şedinţă de tranzacţionare a acestei săptămâni, iar rulajul s-a cifrat la 156 de milioane de......
Investitorii de private equity își mențin încrederea în perspectivele Europei Centrale – studiu Deloitte
Investitorii de private equity își mențin încrederea în perspectivele Europei Centrale – studiu Deloitte
Investitorii de private equity din Europa Centrală își mențin încrederea în perspectivele regiunii, în pofida contextului ...
Operatorul aerian HiSky a lansat campania de promoții pentru sezonul de iarnă. Prețurile pornesc de la 24,99 de euro
Operatorul aerian HiSky a lansat campania de promoții pentru sezonul de iarnă. Prețurile pornesc de la 24,99 de euro
Compania aeriană HiSky lansează o nouă campanie de tarife promoționale pentru călătoriile din sezonul de iarnă 2026-2027, ...
Rebelii yemeniți Houthi avertizează că spațiul aerian saudit nu este sigur pentru transportul civil de călători
Rebelii yemeniți Houthi avertizează că spațiul aerian saudit nu este sigur pentru transportul civil de călători
Rebelii Houthi pro-iranieni din Yemen au avertizat luni că spaţiul aerian saudit "nu este sigur" pentru populaţia civilă, ...