Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse se închide de la ora 09.00 pentru 12 ore

Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse se închide, marţi, de la ora 09.00 până la ora 21.00 pentru toate categoriile de vehicule. Ulterior, până miercuri dimineaţă, vor fi impuse restricţii. Şoferii sunt sfătuiţi să aleagă rute alternative, potrivit agenției de presă News.ro.
News.ro - mar, 04 nov. 2025, 07:24
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse se închide de la ora 09.00 pentru 12 ore

”Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu informează că, în urma unei notificări transmise de autorităţile de frontieră bulgare, prin Centrul Comun de Contact Giurgiu, în data de 04.11.2025, circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar pentru efectuarea unor lucrări de construcţie”, anunţă Poliţia de Frontieră.

Lucrările de construcţie şi montaj sunt planificate începând cu data de 04.11.2025, ora 09:00, până pe data de 05.11.2025, ora 09:00.

În urma acestor lucrări, se instituie următoarele restricţii de circulaţie pe Podul Prieteniei, după cum urmează:

  • În perioada 04.11.2025, ora 09:00-04.11.2025, ora 21:00, circulaţia va fi oprita pentru toate tipurile de autovehicule.
  • În perioada 04.11.2025, ora 21:00-05.11.2025, ora 09:00, va fi permisă circulaţia doar autovehiculelor cu masă maximă admisă până la 3,5 tone, precum şi vehiculelor care efectuează transport de persoane.
  • Începând cu data de 05.11.2025, ora 09:00, circulaţia va fi reluată pentru toate categoriile de autovehicule.

”Măsura este necesară pentru a evita producerea de vibraţii în timpul procesului de betonare şi stabilizare a panourilor portante”, a mai transmis sursa citată.

Pentru a preveni blocajele sau întârzierile, conducătorii auto şi firmele de transport sunt sfătuiţi să îşi planifice traseele în mod eficient şi să ia în considerare următoarele rute alternative:

  • Dolj: Calafat, Bechet
  • Teleorman: Zimnicea, Turnu Măgurele
  • Călăraşi: Călăraşi
  • Constanţa: Vama Veche, Ostrov, Negru Vodă, Lipniţa, Dobromir

Şi Ministerul de Externe a transmis o alertă de călătorie.

Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor, Agenţia „Infrastructura Rutieră” bulgară pune la dispoziţie următoarele două link-uri:

  • harta rutelor ocolitoare:

https://api.bg/files/1df7104499aa1380ca5ab754070e9030.jpg;

  • harta parcărilor:

https://api.bg/files/004e2245206ce41429e13fde695095eb.jpg;

”MAE recomandă cetăţenilor români care intenţionează să tranziteze Podul Prieteniei  Giurgiu – Ruse să ia în considerare perioadele menţionate în care circulaţia rutieră va fi oprită pentru traversarea podului şi să folosească celelalte puncte de trecere a frontierei între România şi Republica Bulgaria, după cum urmează: Vidin – Calafat, Kardam – Negru Vodă, Silistra – Ostrov Călăraşi, Dobromir – Krushari şi Kainardzha – Lipniţa, Nikopol – Turnu Măgurele (feribot) (www.feribot-eurobac.ro), Svishtov – Zimnicea (feribot) (www.ferry.bg), Oryahovo – Bechet (feribot) (www.ferryboat.bg) şi Aydemir (Silistra) –  Chiciu (Călăraşi) (feribot) (www.spikaferry.com)”, a transmis MAE.

Te-ar mai putea interesa și
Americanii cer să fie susținuți de aliați, dar și de concurenți, în aplicarea presiunii economice „maximale” împotriva Iranului
Americanii cer să fie susținuți de aliați, dar și de concurenți, în aplicarea presiunii economice „maximale” ...
Washingtonul a adresat joi un avertisment ferm atât aliaţilor, cât şi adversarilor săi, afirmând că aceştia au tot interesul să susţină presiunea economică "maximală" aplicată de SUA......
Letonia anunţă că drona doborâtă pe 14 august era ucraineană şi fusese deviată dinspre Belarus
Letonia anunţă că drona doborâtă pe 14 august era ucraineană şi fusese deviată dinspre Belarus
Drona doborâtă de avioane NATO săptămâna trecută după ce intrase în spaţiul aerian al Letoniei era un model ucrainean, ...
FOTO Pasajul Basarab: Mâine se deschide circulația pe sensul Titulescu – Grozăvești
FOTO Pasajul Basarab: Mâine se deschide circulația pe sensul Titulescu – Grozăvești
Primăria Municipiului București (PMB) anunță joi seara că vineri va fi deschisă circulația pe sensul Bd. Titulescu ...
Insolvența STB: Instanţa a respins cererea deoarece lipseau numele salariaţilor – Ciucu
Insolvența STB: Instanţa a respins cererea deoarece lipseau numele salariaţilor – Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă că Tribunalul a respins cererea de intrare în insolvenţă depusă ...