Mircea Duşa: România vrea să consolideze cooperarea militară cu China

Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, a declarat duminică, la Beijing, că între forţele armate române şi cele chineze există o cooperare strânsă şi de lungă durată, subliniind totodată că România doreşte consolidarea cooperării militare cu China, informează agenţia Xinhua.
Economica.net - D, 28 sept. 2014, 15:08
Mircea Duşa: România vrea să consolideze cooperarea militară cu China

Vizita lui Mircea Duşa în Republica Populară Chineză, care se desfăşoară în perioada 28 septembrie – 1 octombrie, are loc cu ocazia împlinirii a 65 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi China.

Ministrul român s-a întâlnit duminică cu vicepreşedintele Comisiei Militare Centrale, generalul Xu Qiliang, care a afirmat că România este una dintre primele ţări care au stabilit relaţii diplomatice cu China. El a adăugat că Beijingul consideră România un prieten de încredere şi un partener în Europa Centrală şi de Est.

China acordă o mare importanţă dezvoltării relaţiilor militare cu România, a declarat Xu Qiliang, subliniind că ţara sa doreşte o consolidare a schimburilor şi a cooperării cu România în scopul sporirii încrederii şi a înţelegerii reciproce.

China şi România au stabilit relaţii diplomatice pe 5 octombrie 1949, la patru zile după proclamarea Republicii Populare Chineze, aminteşte Xinhua.

Te-ar mai putea interesa și
Dosarul Călin Georgescu – Tribunalul Bucureşti ar putea lua o decizie în cazul cererii lui Georgescu de înlocuire a măsurii arestului preventiv
Dosarul Călin Georgescu – Tribunalul Bucureşti ar putea lua o decizie în cazul cererii lui Georgescu de înlocuire ...
Tribunalul Bucureşti ar putea pronunţa, marţi, o decizie privind cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai blândă, şi anume arest la domiciliu......
Rusia anunţă că a livrat, către Europa, hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari, începând cu 2022
Rusia anunţă că a livrat, către Europa, hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari, începând cu 2022
Rusia a declarat luni că a vândut ţărilor europene hidrocarburi în valoare de peste 320 de miliarde de dolari începând ...
BT continuă parteneriatul cu McLaren Mastercard Formula 1 Team cu un nou beneficiu pentru clienți: quiz cu premii dedicate fanilor echipei
BT continuă parteneriatul cu McLaren Mastercard Formula 1 Team cu un nou beneficiu pentru clienți: quiz cu premii dedicate ...
Banca Transilvania continuă și anul acesta parteneriatul cu echipa McLaren Mastercard Formula 1®, oferind clienților ...
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, ...