BYD își propune ca în 2026 să vândă 1,6 milioane de mașini în afara Chinei

Producătorul chinez de mașini electrice BYD intenţionează ca anul viitor să vândă peste hotare până la 1,6 milioane de unităţi, au estimat analiştii băncii americane Citi, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 11 nov. 2025, 16:52
BYD își propune ca în 2026 să vândă 1,6 milioane de mașini în afara Chinei

Previziunile privind 1,5 – 1,6 milioane de vehicule vândute în afara Chinei anul viitor reprezintă o evoluţie pozitivă după nivelul de 900.000 – 1.000.000 estimat pentru acest an, „avansul fiind determinat de lansările de noi modele”, se arată în raportul Citi publicat după întâlnirea de marţi cu conducerea BYD.

Vânzările BYD pe plan extern sunt echilibrate, Europa, America de Nord şi Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) fiind responsabile pentru o treime din totalul livrărilor externe în 2025. De asemenea, conducerea BYD de aşteaptă la un declin al cheltuielilor de capital în trimestrul patru, faţă de precedentele trei luni, urmat de o scădere semnificativă în 2026, „luând în considerare faptul că producţia de vehicule şi de baterii ar trebui să facă faţă cererii „, potrivit analiştilor Citi.

Citi nu a menţionat obiectivul general de vânzări al BYD în 2026. Producătorul auto a redus ţinta din 2025 cu 16%, la 4,6 milioane EV, după ce vânzările pe piaţa internă au scăzut în ultimele luni.

Luna trecută, BYD a raportat cel mai sever declin al profitului trimestrial din ultimii patru ani. Pe piaţa chineză, cea mai mare din lume, BYD se confruntă cu o concurenţă strânsă din partea rivalilor locali, cum ar fi Geely şi Leapmotor.

În ultimii cinci ani, BYD a construit cel puţin opt fabrici în China. Compania construieşte uzine peste hotare, în ţări ca Ungaria şi Brazilia, şi ar urma să aleagă a treia locaţie din Europa, posibil în Spania, anunţase anterior Reuters.

Conform estimărilor firmei de consultanţă AlixPartners, mărcile auto din China vor fi responsabile pentru 30% din piaţa auto globală până în 2030, faţă de 21% anul trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Diana Buzoianu anunță că a semnat ordinul cu ghidul transmis de AFM pentru instalarea de baterii de stocare. 400 de milioane de lei sunt alocate
Diana Buzoianu anunță că a semnat ordinul cu ghidul transmis de AFM pentru instalarea de baterii de stocare. 400 de milioane ...
Diana Buzoianu anunță că a semnat ordinul cu ghidul transmis de AFM pentru instalarea de baterii de stocare. 400 de milioane de lei sunt alocate...
Aleksandr Lukaşenko anunță că Belarusul a reînceput exporturile de hidroxid de potasiu către SUA și cere înapoi banii blocați de banca americană Citibank
Aleksandr Lukaşenko anunță că Belarusul a reînceput exporturile de hidroxid de potasiu către SUA și cere înapoi banii ...
Belarusul a reluat vânzările de hidroxid de potasiu în SUA după ridicarea sancţiunilor americane, dar doreşte ca Washingtonul ...
Rebelii Houthi au ocupat toată coasta yemenită a Mării Roșii, anunță un oficial al Guvernului oficial din Yemen
Rebelii Houthi au ocupat toată coasta yemenită a Mării Roșii, anunță un oficial al Guvernului oficial din Yemen
Toată coasta Yemenului de la Marea Roşie se află acum sub controlul rebelilor Houthi susţinuţi de Iran, care au ocupat ...
Record realizat de Ministerul Energiei în săptămâna 7 – 11 septembrie pentru sumele din PNRR plătite și autorizate la plată
Record realizat de Ministerul Energiei în săptămâna 7 – 11 septembrie pentru sumele din PNRR plătite și autorizate ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi de 34,35 de milioane de euro pentru beneficiarii programelor din Planul Naţional ...