Ucraina: 10 morţi în bombardamente la Doneţk, în prima zi de şcoală – autorităţi regionale

Zece persoane au fost ucise miercuri în bombardamente la Doneţk, bastion al separatiştilor proruşi în estul Ucrainei, după ce un proiectil a lovit un microbuz, iar un obuz a căzut în apropiere de o şcoală, a anunţat administraţia regională, citată de France Presse.
Economica.net - mie, 01 oct. 2014, 12:48

Acesta este cel mai sângeros bilanţ în rândul civililor într-o singură zi după intrarea în vigoare, la 5 septembrie, a acordului de încetare a focului încheiat între Kiev şi insurgenţii din estul Ucrainei, în cadrul unor negocieri cu participarea Rusiei şi OSCE, la Minsk, scrie Agerpres.

Patru adulţi au fost ucişi şi alţi opt răniţi după ce un obuz a explodat la ora locală 10:00 (07:00 GMT) în apropiere de o şcoală situată în cartierul Kievski, la circa patru kilometri de aeroport, scena unor lupte intense între armata ucraineană şi rebeli în ultimele zile.

În momentul căderii proiectilului, în curtea şcolii se aflau 238 de persoane, între care 70 de copii, cu ocazia începerii noului an şcolar, care a debutat cu o lună mai târziu decât în restul ţării în această regiune unde are loc un conflict armat.

Geamurile au fost spulberate de suflul exploziei obuzului, potrivit sursei citate. Copiii au fost adăpostiţi într-un subsol şi nu au fost afectaţi de incident, indicase anterior primăria, care informase iniţial doar despre şase răniţi.

Alte şase persoane au fost ucise şi încă una rănită după ce un maxi taxi în care se aflau a fost lovit de o rachetă, cam la aceeaşi oră cu precedentul incident, a indicat administraţia regională, într-un comunicat.

Observatori de ambele tabere, precum şi ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) sunt aşteptaţi să se desfăşoare în cursul zilei în zonele convenite de-a lungul liniei de demarcaţie între cele două tabere pentru a monitoriza încetarea focului, indicase marţi seara purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru Securitatea Naţională şi Apărare, Andrii Lâsenko.

Confruntările par să fi început să crească în intensitate de luni, odată cu anunţul morţii a nouă soldaţi ucraineni şi a patru civili.

Forţele proruse controlează o zonă de aproximativ 230 km lungime şi 160 km lăţime, ceea ce reprezintă circa 3% din teritoriul Ucrainei, dar 9% din populaţie în bazinul minier şi siderurgic al Donbasului.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...