Niciun nou autobuz, tramvai sau troleu cumpărat de RATB. Ce nevoi are Bucureştiul?

Problema stringentă a RATB este înlocuirea parcului de tramvaie. Din cele 450 în funcţiune, ar trebui reabilitate cel puţin 200. Tramvaiele sunt ruginite, nu au aer condiţionat, scârţaie din toate închieieturile şi nu dispun de platforme necesare accesului facil al mamelor cu copii sau al persoanelor cu handicap.
Economica.net - S, 04 oct. 2014, 20:00
Niciun nou autobuz, tramvai sau troleu cumpărat de RATB. Ce nevoi are Bucureştiul?

Niciun tramvai, autobuz sau troleibuz noi nu au fost cumpărate , în acest an, de către RATB. „Nu sunt bani, deşi necesarul de noi mijloace de transport în comun este major”, spune Ion Dedu, directorul Transporturi din Primăria Bucureşti.

Nici măcar tramvaie Bucur, realizate în fabrica RATB, nu au putut fi achiziţionate în acest an. Pentru necesarul de achiziţii al Bucureştiului, se încearcă accesarea fondurilor europene nerambursabile. Altfel, în anii următori, tot aceleaşi tramvaie, troleibuze şi autobuze vor circula în Bucureşti.

Problema stringentă a RATB este înlocuirea parcului de tramvaie. Din cele 450 în funcţiune, ar trebui reabilitate cel puţin 200. Tramvaiele sunt ruginite, nu au aer condiţionat, scârţaie din toate închieieturile şi nu dispun de platforme necesare accesului facil al mamelor cu copii sau al persoanelor cu handicap.

„Achiziţia de tramvaie noi este urgentă. Minim 200 de bucăţi. Dar nu sunt bani. Anul acesta nu s-a achiziţionat nici măcar un tramvai nou, deşi exista varianta Bucur 3, cu platformă 70% joasă şi aer condiţionat, făcut chiar de RATB la Atelierele Centrale. Încercăm acum să depunem la UE un proiect de finanţare nerambursabilă pentru 100 de tramvaie. Este singura variantă în care să facem ceva în acest sens”, spune Dedu.

În varianta în care parcul de tramvaie al RATB ar începe să fie reînnoit cu Bucur, costurile pentru 100 de bucăţi ar fi de circa 100 de milioane de euro. Dacă achiziţia s-ar face de la firmele de profil din Europa, Siemenes, Bombardier, Skoda,  Alstom, costurile s-ar dubla.

În ceea ce priveşte parcul de troleibuze, acesta ar trebui schimbat aproape în totalitate. „Din 270 de unităţi, 200 ar trebui schimbate. Aici vorbim de un cost de 3-400.000 de euro de troleu”, explică Dedu. Acesta este însă sceptic asupra şansei de reuşită a unui astfel de scenariu. „Cel mai probabil, troleele existente vor intra într-un program de modernizare pe 6-7 ani. Bani de achiziţii pentru unele noi, greud e crezut”, mai spune directorul din PMB.

Cel mai clar e la autobuze. Nu se prevăd achiziţii sau modernizări în următoarea perioadă de timp. Autobuzele Mercedes Citaro sunt în termen, sunt funcţionabile, nu se vor înlocui.

RATB are un buget anual de circa 700 de milioane de lei, din care doar 150 de milioane reprezintă venituri proprii, restul fiind subvenţie de la Primărie.  Regia are 10.000 de salariaţi şi 2.000 de mijloace de transport, tramvaie, troleibuze, autobuze. Deserveşte peste 600.000 de călători, zilnic.

RATB are datorii totale de 443 de milioane de lei, dintre care 221 de milioane de lei restanţe la plata TVA şi 222 de milioane de lei dobânzi şi penalităţi, conform datelor de la ANAF, valabile la 31 decembrie 2013. Regia Autonomă de Transport Bucureşti mai are şi datorii de 23,7 milioane de lei către bugetul asigurărilor sociale, sumă pentru recuperarea căreia s-a declanşat executarea silită. RATB trece pe primul loc în topul datornicilor la bugetul de stat, asta după ce prima poziţie a fost ocupată ani la rând de Compania Naţională a Huilei.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cursele Hisky și El Al se anulează. TAROM suspendă zborurile spre Tel Aviv. Wizz Air suspendă toate zborurile în regiune. CNAB: Toate zborurile București – Tel Aviv ar putea fi afectate din cauza evenimentelor din Orientul Mijlociu
Update: Cursele Hisky și El Al se anulează. TAROM suspendă zborurile spre Tel Aviv. Wizz Air suspendă toate zborurile ...
Update 4: CNAB anunță că zborul Hisky 237 București - Tel Aviv (ora de decolare 20:00) s-a anulat. La fel, cursele El Al 572 de astăzi; 571, 573 și 574 de mâine, 1 martie; 576 din 2 martie,......
Concedieri colective la Turbomecanica. Societatea dă afară 20% dintre angajați
Concedieri colective la Turbomecanica. Societatea dă afară 20% dintre angajați
Societatea aeronautică Turbomecanica informează vineri investitorii de la Bursa de Valori București că, în ședința ...
ROCA Industry anunță pentru 2025 o cifră de afaceri de 629,6 milioane de lei, în creștere cu 5,1%, dar trece pe pierdere
ROCA Industry anunță pentru 2025 o cifră de afaceri de 629,6 milioane de lei, în creștere cu 5,1%, dar trece pe pierdere
Holdingul specializat îm materiale de construcții ROCA Industry raportează o cifră de afaceri la nivel consolidat de ...
Update: Iranul a lansat rachete asupra Israelului. Trump anunță operațiuni militare majore în Iran. Iranul își închide spațiul aerian. A început războiul. Israelul a atacat Iranul, posibilă coordonare cu SUA
Update: Iranul a lansat rachete asupra Israelului. Trump anunță operațiuni militare majore în Iran. Iranul își închide ...
Update 3: Iranul a lansat sâmbătă rachete asupra Israelului în urma loviturilor comune americano-israeliene lansate mai ...