Primele două drone pentru supravegherea respectării armistiţiului au sosit în Ucraina – OSCE

Primele două drone pentru supravegherea punerii în aplicare a acordului de încetare a focului în estul Ucrainei au sosit luni în ţară, a anunţat Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), relatează AFP şi DPA.
Economica.net - lun, 06 oct. 2014, 09:15
Primele două drone pentru supravegherea respectării armistiţiului au sosit în Ucraina - OSCE

OSCE, însărcinată de cele două părţi aflate în conflict cu supravegherea armistiţiului semnat luna trecută, intenţionează să desfăşoare în total patru avioane fără pilot pentru a supraveghea frontiera ruso-ucraineană, precum şi zonele de luptă, a declarat un purtător de cuvânt al OSCE, Michael Bociurkiw.

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa dispune în prezent de 80 de observatori în estul Ucrainei, o cifră pe care organizaţia speră în curând să o dubleze, a mai spus el.

Încheiat la Minsk pe 5 septembrie de guvernul ucrainean şi rebelii proruşi, armistiţiul a fost încălcat în nenumărate rânduri, cel mai atacat obiectiv fiind aeroportul din Doneţk, principalul oraş aflat sub controlul separatiştilor proruşi. Cel puţin 80 de soldaţi şi civili au murit de atunci în conflict.

Totodată, ministrul francez al apărării, Jean-Yves Le Drian, a anunţat duminică că Franţa şi Germania vor trimite ‘în următoarele zile’ drone pentru a supraveghea armistiţiul în estul Ucrainei.

Michael Bociurkiw nu a putut preciza dacă aceste drone vor efectua zboruri de supraveghere în cadrul misiunii OSCE sau separat.

Te-ar mai putea interesa și
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
Lucrările la tunelul Boiţa 1, situat pe secţiunea Boiţa - Cornetu a Autostrăzii Sibiu - Piteşti (A1), au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%, după finalizarea străpungerii ambelor galerii, a......
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Încă un tunel din secțiunea turcilor a fost străpuns în totalitate. Anunțul șefului CNAIR
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Încă un tunel din secțiunea turcilor a fost străpuns în totalitate. Anunțul ...
Cea de-a doua galerie a tunelului Boița 1 din secțiunea 2 a Autostrăzii A1 Sibiu - Pitești a fost străpunsă duminică, ...
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie cât două centrale de la Cernavodă.
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie ...
Sistemul energetic românesc ar urma să beneficieze de un aport substanțial al energiei eoline în săptămâna ce vine, ...
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera construcția
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera ...
Ucraina lucreză alături de cercetători britanici și polonezi la un proiect pilot de centrală geotermală, care se va ...