Emisarul ONU în Siria cere o acţiune internaţională pentru apărarea oraşului Kobane

Comunitatea internaţională ar trebui să acţioneze imediat pentru a apăra oraşul sirian Kobane din apropierea frontierei cu Turcia, care este pe cale să cadă în mâinile grupării Statul Islamic /SI/, a declarat marţi emisarul special al Naţiunilor Unite în Siria.
Economica.net - mie, 08 oct. 2014, 06:46
Emisarul ONU în Siria cere o acţiune internaţională pentru apărarea oraşului Kobane

‘Lumea, noi toţi regretăm profund că SI /Statul Islamic/ este în măsură să ia sub control un oraş care s-a apărat atât de curajos, dar care este pe cale să cadă. Trebuie să acţionăm imediat’, a cerut Staffan de Mistura într-un comunicat, citat de AFP.

‘Comunitatea internaţională are datoria de a apăra. Comunitatea internaţională nu poate tolera ca un nou oraş să cadă în mâinile SI’, a subliniat el.

Această declaraţie intervine în timp ce extremiştii sunt pe cale să ocupe acest oraş strategic unde apărătorii kurzi sunt copleşiţi după o rezistenţă disperată de mai multe săptămâni.

Căderea Kobane în mâinile SI ar reprezenta o victorie majoră pentru extremiştii care ar putea astfel controla o lungă fâşie de teren la frontiera cu Turcia.

Avioane arabe şi americane au efectuat lovituri împotriva poziţiilor SI de lângă Kobane.

Cel puţin 412 persoane, dintre care mai mult de jumătate jihadişti, au fost ucise în împrejurimile Kobane de la mijlocul lunii septembrie, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, un organism cu sediul în Marea Britanie.

Potrivit lui Staffan Mistura, luptătorii kurzi se bat cu arme de calibru mic, în timp ce militarii SI dispun de tancuri şi mortiere.

Staffan Mistura a salutat Turcia pentru efortul ei umanitar, această ţară ce a primit 200.000 de refugiaţi din Kobane, insistând totodată că ‘acum ar trebui să se acţioneze concret’.

‘Fără asistenţă internaţională suplimentară, va fi o grozăvie’, a avertizat el.

‘Lumea a văzut cu propriii ochi imaginile cu ceea ce se întâmplă când un oraş din Irak sau Siria cade în mâinile acestui grup terorist: masacre, tragedii umanitare, violuri şi groază de violenţă’, a concluzionat Staffan Mitsura.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...