Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, acuză Occidentul că joacă murdar pe piaţa internaţională de armament

Occidentul duce o luptă "murdară şi necompetitivă" împotriva Rusiei pe piaţa armamentului prin impunerea de sancţiuni, a acuzat duminică ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, transmite EFE, scrie Agerpres.
AGERPRES - D, 30 nov. 2025, 13:32
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, acuză Occidentul că joacă murdar pe piaţa internaţională de armament

„Provocările (în comerţul cu arme) sunt aceleaşi cu care ne confruntăm la exportul oricărui alt bun al nostru (…) Este vorba despre sancţiuni şi încercările de a le justifica prin necesitatea de a acuza Rusia pentru ‘comportamentul’ său faţă de Ucraina. Dar, de fapt, este o luptă murdară şi necompetitivă”, a declarat el într-un interviu pentru televiziunea rusă, scrie Agerpres.

Şeful diplomaţiei ruse a subliniat că, prin această atitudine, Occidentul a demonstrat încă o dată „incapacitatea sa absolută de a încheia acorduri”.

„În acest caz, respectul faţă de regulile globalizării pe care ţările occidentale le-au apărat timp de decenii: piaţa liberă, concurenţa loială, prezumţia de nevinovăţie şi multe alte lucruri”, a susţinut el.

Potrivit lui Lavrov, toate acestea „s-au transformat în cenuşă de îndată ce Occidentul a realizat că pierde competiţia”.

„S-au agăţat de orice scuză. În acest caz, operaţiunea noastră militară specială (războiul din Ucraina) s-a dovedit oportună, deşi sancţiunile împotriva sectoarelor naţionale şi de apărare fuseseră impuse cu mult înainte ca aceasta să înceapă”, a spus el.

Serghei Lavrov a subliniat că Rusia ştie cum să facă faţă acestor sancţiuni deoarece restul lumii nu este dispus să urmeze la nesfârşit ordinele Occidentului.

„Toţi vor să facă comerţ cinstit, iar cei care doresc sincer să încheie acorduri comerciale reciproc avantajoase vor găsi întotdeauna cum să îşi organizeze lanţurile financiare, bancare şi logistice, adică ceea ce se întâmplă acum”, a susţinut el.

Lavrov a subliniat că producţiile militare ruseşti sunt „absolut competitive” şi se mândresc cu gloria de a fi sprijinit, timp îndelungat, „lupta împotriva colonialismului” occidental.

„Kalaşnikov este un simbol al decolonizării”, a afirmat el, menţionând că multe ţări africane îşi amintesc că şi-au obţinut independenţa datorită armelor sovietice şi sprijinului consilierilor Uniunii Sovietice.

Te-ar mai putea interesa și
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în cadrul procedurii de atribuire a contractului ”Achiziția de 23 locomotive......
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de mită
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de ...
Mihai Niţă, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Ilfov, a fost ...
Fermierii români ar putea pierde 5,1 miliarde de euro din banii europeni în perioada 2028-2034. Subvențiile ar putea scădea la jumătate
Fermierii români ar putea pierde 5,1 miliarde de euro din banii europeni în perioada 2028-2034. Subvențiile ar putea scădea ...
România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de peste 5,1 miliarde de euro, bugetul aferent PAC 2028-2034 ...
Lege nouă pentru recalcularea creditelor cu ROBOR prin aplicarea IRCC – proiect aprobat de Senat
Lege nouă pentru recalcularea creditelor cu ROBOR prin aplicarea IRCC – proiect aprobat de Senat
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede recalcularea creditelor acordate consumatorilor şi raportate ...