Moscova: Va fi dificil de reluat dialogul dintre NATO şi Rusia

Dialogul între Rusia şi Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) va fi dificil de reluat, a estimat joi purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Aleksandr Lukaşevici, indicând că situaţia evoluează după un scenariu negativ, potrivit Ria Novosti.
Economica.net - vin, 10 oct. 2014, 06:51
Moscova: Va fi dificil de reluat dialogul dintre NATO şi Rusia

‘Atmosfera care a domnit până de curând (în relaţiile dintre Alianţă şi Rusia) s-a evaporat cât ai clipi din ochi şi va fi dificil de restabilit acea atmosferă şi de reluat dialogul’, a declarat diplomatul rus. ‘Noi sperăm că Stoltenberg (Jens, noul secretar general al NATO) va reuşi să facă ceva în acest sens, dar pentru moment nu există, din păcate, niciun indiciu în această privinţă’, spune el.

Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei ruse a adăugat că situaţia privind dialogul NATO-Rusia a luat o întorsătură negativă. ‘Dar aceasta nu s-a întâmplat din cauza noastră’, a declarat Lukaşevici.

Pe fondul crizei din Ucraina, liderii ţărilor membre ale NATO au decis să suspende, practic, cooperarea cu Rusia. La ultimul summit al Alianţei Nord-Atlantice în Ţara Galilor, statele membre au convenit să creeze o forţă de reacţie rapidă ca răspuns la politica Moscovei faţă de Kiev. Această forţă, care ar putea fi desfăşurată în Europa de Est, va număra mai multe mii de militari, scrie Agerpres.

La rândul său, Moscova a cerut în mod repetat NATO să renunţe la politica sa de ‘extindere pe furiş’ în Est, de înregimentare în Alianţă a ţărilor limitrofe Rusiei, scrie Ria Novosti.

Te-ar mai putea interesa și
Bucureşti – Termoenergetica începe probele la cald pentru consumatorii din Capitală
Bucureşti – Termoenergetica începe probele la cald pentru consumatorii din Capitală
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) anunţă că, în cursul zilei de vineri, vor începe probele la cald pentru consumatorii urbani din Capitală....
UE amână un summit cu statele din Golf ce urma să aibă loc în Arabia Saudită
UE amână un summit cu statele din Golf ce urma să aibă loc în Arabia Saudită
Uniunea Europeană a anunţat joi că a amânat un summit cu statele din Golf ce urma să aibă loc în Arabia Saudită la ...
Vânzările globale de maşini electrice au scăzut cu 2% în septembrie, după şase luni de creştere
Vânzările globale de maşini electrice au scăzut cu 2% în septembrie, după şase luni de creştere
Cererea globală de vehicule electrice a scăzut cu 2% în luna septembrie, punând punct unei perioade de şase luni consecutive ...
Strategia Naţională de Competitivitate – Care sunt pilonii proiectului (program guvernare)
Strategia Naţională de Competitivitate – Care sunt pilonii proiectului (program guvernare)
Guvernul ar urma să adopte Strategia Naţională de Competitivitate, cu doi piloni (inovarea şi finanţarea creşterii), ...