Grevă de amploare a personalului medical din Marea Britanie, pe fondul nemulţumirilor salariale

Peste 450.000 de angajaţi ai Sistemului public de sănătate (NHS) din Marea Britanie urmau să intre în grevă luni în Anglia, relatează agenţia RIA Novosti.
Economica.net - lun, 13 oct. 2014, 07:47
Grevă de amploare a personalului medical din Marea Britanie, pe fondul nemulţumirilor salariale

‘Personalul NHS din întreaga Anglie se află în grevă între 06:00 şi 10:00 GMT luni, 13 octombrie’, a anunţat UNISON, unul dintre cele mai importante sindicate britanice, pe site-ul său de internet, adăugând că ‘membrii UNISON care lucrează în cadrul NHS în Anglia vor fi în grevă luni, 13 octombrie, în intervalul 07:00-11:00, şi îşi vor reduce activitatea între 14 şi 17 octombrie’, scrie Agerpres.

Un număr de cinci sindicate britanice, printre care UNISON şi Unite, vor participa la protest. Greva de patru ore, care este primul protest de acest tip desfăşurat de angajaţii sistemului medical britanic în peste 30 de ani, vine ca urmare a respingerii unei propuneri privind creşterea cu 1% a salariului personalului NHS.

Potrivit ministrului britanic al sănătăţii Jeremy Hunt, NHS nu îşi poate permite creşterea salariilor întregului său personal cu 1% şi să acopere în acelaşi timp plăţile suplimentare anuale, pe care jumătate din staff-ul NHS le primeşte pentru activităţi şi ore suplimentare

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, Rene Haas, a anunţat vineri Financial Times (FT), citând surse care......
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...