Ebola: Miniştrii sănătăţii din UE se reunesc la Bruxelles pentru a discuta despre controalele pe aeroporturi

Miniştrii europeni ai sănătăţii au fost invitaţi să participe joi, la Bruxelles, la o 'reuniune tehnică' privind întărirea controalelor pe aeroporturi în cazul pasagerilor care provin din ţările africane afectate de Ebola, a anunţat luni preşedinţia italiană, citată de AFP.
Economica.net - lun, 13 oct. 2014, 12:19

Întâlnirea vizează ‘coordonarea acţiunilor statelor membre’ privind acest aspect al dosarului, în absenţa pentru moment a unui consens privind oportunitatea de depistare a Ebola la sosirea în Europa, a adăugat preşedinţia, scrie Agerpres.

Londra este singura capitală a UE care a introdus joi controalele la sosirea în principalele aeroporturi şi gări, urmând exemplele american şi canadian.

Reuniunea de la Bruxelles va fi una ‘tehnică’ pentru ‘un schimb de opinii’, în contextul în care punerea în vigoare a măsurilor în materie ţin de statele membre, a subliniat preşedinţia.

Conform unei surse europene, discuţia va aborda şi ‘eficienţa procedurilor de depistare în vigoare la plecarea din ţările afectate’.

De asemenea, scopul este de ‘a da un mesaj de angajament din partea UE şi de a-i linişti pe europeni’, în contextul în care contaminarea unei infirmiere spaniole săptămâna trecută la Madrid a declanşat un val de panică în Europa, a explicat această sursă europeană.

Supravegherea sosirilor în Europa a călătorilor provenind din zone de risc figurează deja pe agenda reuniunii săptămânale de vineri a Comitetului de securitate sanitară, for european al experţilor mobilizaţi de mai multe luni pe tema epidemiei de Ebola.

Dar numai jumătate de duzină de state, printre care Franţa şi Belgia, au legături aeriene directe cu zone de risc din Africa de Vest.

Introducerea unui sistem de depistare a virusului Ebola la pasagerii care provin din aceste zone nu este pentru moment preconizată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), filtrarea efectuându-se în prezent la plecare, în principal prin luarea temperaturii pasagerilor.

Te-ar mai putea interesa și
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ceea ce ar transforma compania aeriană germană în partenerul strategic......
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ...
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de mită
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de ...
Mihai Niţă, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Ilfov, a fost ...