Italia şi China au semnat acorduri economice în valoare de opt miliarde de euro

Italia şi China au semnat 20 de acorduri de cooperare economică în valoare totală de opt miliarde de euro, au anunţat marţi cele două ţări, relatează DPA.
Economica.net - mie, 15 oct. 2014, 07:33
Italia şi China au semnat acorduri economice în valoare de opt miliarde de euro

Acordurile includ vânzarea a 50 de elicoptere de către AgustaWestland, o subsidiară a grupului italian din domeniul apărării Finmeccanica, şi un plan de investiţii pe cinci ani şi în valoare de trei miliarde de euro care vizează Cassa Depositi e Prestiti, bancă a statului italian, şi China Development Bank, scrie Agerpres.

Premierul chinez Li Keqiang s-a aflat în vizită oficială la Roma, înaintea summitului Europa-Asia (ASEM) care are loc în această săptămână la Milano. Oprirea în Italia a venit după alte două vizite, în Germania şi Rusia, în cadrul cărora liderul chinez a semnat alte acorduri de afaceri.

‘Sunt sigur că parteneriatul dintre China şi Italia a făcut paşi mari înainte, dar putem face mai mult, şi sunt sigur că o vom face’, a declarat premierul italian Matteo Renzi.

Confruntat cu o recesiune puternică, executivul italian încearcă să atragă mai multe investiţii străine pentru a relansa economia. China deţine o parte semnificativă din obligaţiunile guvernamentale italiene şi a cumpărat active la companii majore, printre care Fiat, Telecom Italia, Eni şi Enel.

‘Putem lucra pentru a obţine rezultate mai bune în comerţul bilateral în viitor’, a spus la rândul său Li Keqiang.

El a adăugat că Beijingul vrea să importe mai multe echipamente şi instalaţii italiene şi că va încuraja turismul chinez în Italia, cu o atenţie specială pentru EXPO 2015, un târg internaţional care va avea loc anul viitor la Milano.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...