China – cea mai mică inflaţie din ultimii cinci ani

Rata inflaţiei în China a înregistrat o încetinire peste aşteptări în luna septembrie, atingând cel mai scăzut nivel din ultimii cinci ani, semn că economia mondială încetineşte dacă guvernele nu iau măsuri, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 15 oct. 2014, 07:42
China - cea mai mică inflaţie din ultimii cinci ani

Biroul naţional de statistică din China a anunţat miercuri că în luna septembrie indicele preţurilor de consum a înregistrat o creştere de 1,6% în ritm anual, sub estimările analiştilor intervievaţi de Reuters care mizau pe o inflaţie de 1,7% în septembrie după un avans de 2% în luna august. Este vorba de cea mai scăzută inflaţie înregistrată de China după luna ianuarie 2010. Reculul inflaţiei se explică în special prin încetinirea creşterii preţurilor la alimente, în special la ouă şi legume proaspete, care au crescut cu 2,3% în ritm anual în septembrie după un avans de 3% în luna august, scrie Agerpres.

‘Încetinirea ritmului de creştere a produselor non-alimentare precum şi scăderea preţurilor la producător oferă noi dovezi ale încetinirii economiei, ceea ce înseamnă probleme legate de cererea internă slabă şi supracapacităţi mai mari decât ne aşteptam’, a declarat Li Huiyong, economist la Shenyin & Wanguo Securities în Shanghai.

Având în vedere că inflaţia în luna septembrie este în continuare departe de ţinta anuală de 3,5%, autorităţile de la Beijing au motive pentru a anunţa noi măsuri de stimulare. Premierul chinez Li Keqiang a declarat, la începutul acestei luni, că ţara va evita o ‘aterizare dură’ a economiei în pofida încetinirii pieţei imobiliare, care în opinia economiştilor reprezintă cea mai mare ameninţare la adresa celei de-a doua economii a lumii.

În primul trimestru al acestui an, ritmul de creştere al Produsului Intern Brut al Chinei a încetinit până la 7,4%, cel mai slab avans din ultimele 18 luni, iar autorităţile de la Beijing urmează să da publicităţii datele pentru trimestrul al treilea în data de 21 octombrie.

Te-ar mai putea interesa și
Traficul de pe Podul Giurgiu-Ruse va fi suspendat pe 4 iunie din cauza unor lucrări de reparații
Traficul de pe Podul Giurgiu-Ruse va fi suspendat pe 4 iunie din cauza unor lucrări de reparații
Traficul pe podul de peste Dunăre, care leagă oraşul Ruse din Bulgaria de Giurgiu din România, va fi suspendat temporar pe 4 iunie din cauza unor lucrări majore de reparaţii, a anunţat luni......
MAI anunță că a încheiat contracte și acorduri de peste 973 de milioane de euro prin Programul SAFE
MAI anunță că a încheiat contracte și acorduri de peste 973 de milioane de euro prin Programul SAFE
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a încheiat, până la data de 30 mai, contracte şi acorduri-cadru în valoare totală ...
Trump spune că nu a primit nicio informare din partea iranienilor cu privire la suspendarea negocierilor
Trump spune că nu a primit nicio informare din partea iranienilor cu privire la suspendarea negocierilor
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu a primit nicio informaţie din partea iranienilor cu privire la ...
Un cargo a fost zguduit de o explozie în apropierea coastelor irakiene, anunță Agenția Marii Britanii pentru Transport Maritim
Un cargo a fost zguduit de o explozie în apropierea coastelor irakiene, anunță Agenția Marii Britanii pentru Transport ...
O navă-cargo a fost lovită de un proiectil necunoscut în Golful Persic, la circa 40 de mile marine la sud-est de portul ...