Fitch avertizează: Băncile elene rămân vulnerabile la şocuri

Băncile elene se confruntă în continuare cu povara portofoliilor masive de credite neperformante, în pofida majorării capitalului şi a progreselor înregistrate cu planurile lor de restructurare, se arată într-un raport publicat miercuri de agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 15 oct. 2014, 12:37
Fitch avertizează: Băncile elene rămân vulnerabile la şocuri

‘Aceasta înseamnă că testele de stres derulate de BCE ar putea indica faptul că băncile au nevoie de capital suplimentar, în special dacă măsurile de restructurare nu sunt pe deplin încorporate’, avertizează Fitch.

Principalele patru bănci elene – National Bank of Greece (NBG), Piraeus, Eurobank şi Alpha – şi-au majorat semnificativ capitalul prin cele două runde de recapitalizare, din surse publice şi private. Totuşi, povara portofoliilor masive de credite neperformante lasă bilanţurile celor patru instituţii vulnerabile la evoluţiile ulterioare, într-o economie care se îmbunătăţeşte dar e încă foarte slabă, se arată în raportul agenţiei de evaluare financiară.

Rata creditelor neperformante este cuprinsă între 29,7% la NBG şi 45,6% la Alpha, la sfârşitul lui 2013. Piaţa imobiliară continuă să arate o tendinţă descendentă dar reducerea expunerii externe a băncilor şi vânzarea activelor care nu sunt de bază vor sprijini capitalul instituţiilor financiare.

Generarea profitului la băncile elene va fi în continuare afectată de povara portofoliilor masive de credite neperformante, marja profitului va fi slabă, în pofida eficienţei obţinute în urma restructurării sistemului bancar din Grecia, avertizează agenţia.

Economiştii apreciază că probabilitatea unei majorări suplimentare a datoriei guvernamentale în urma recapitalizării băncilor este scăzută, cele patru mari bănci elene şi-au majorat capitalul cu 8,4 miliarde de euro direct de pe pieţe şi Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF) dispune de 11 miliarde de euro în cazul în care sectorul public va avea nevoie de capital. Băncile elene şi-au restructurat subsidiarele şi au îndeplinit cerinţele stabilite de Banca Centrală a Greciei referitoare la gestionarea creditelor neperformante.

Principalele bănci din Grecia sunt prezente şi pe piaţa din România: National Bank of Greece (NBG), acţionar majoritar la Banca Românească, EFG Eurobank, care controlează Bancpost, Alpha Bank, Piraeus Bank şi ATE Bank (fosta Mindbank).

Fitch estimează că PIB-ul Greciei va înregistra o creştere de 0,5% anul acesta şi de 2,5% anul viitor.

Te-ar mai putea interesa și
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, care vinde de la jucării și articole de papetărie până la produse pentru casă, și snacks-uri, va intra pe piața din România în 2027, printr-un......
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2026 comparativ cu luna august 2026 a fost 100,77%. Rata inflaţiei de ...
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: A început asfaltarea celui mai lung viaduct de autostradă din România
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: A început asfaltarea celui mai lung viaduct de autostradă din România
Constructorul turc Ozaltin a început lucrările de asfaltare a celui mai lung viaduct de autostradă din România (2 kilometri), ...
România şi Irlanda sunt singurele economii europene care se vor contracta în acest an – FMI
România şi Irlanda sunt singurele economii europene care se vor contracta în acest an – FMI
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit, în scădere, estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest ...