Iranul a reținut 18 membri ai echipajului unui petrolier străin confiscat în Golful Oman, sub acuzația că transporta motorină de contrabandă

Autorităţile de la Teheran au reţinut vineri 18 membri ai echipajului unui petrolier străin confiscat în Golful Oman, despre care au spus că transporta şase milioane de litri de motorină de contrabandă, a relatat sâmbătă presa iraniană, citând surse judiciare din provincia Hormozgan, relatează sâmbătă Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 13 dec. 2025, 11:56
Iranul a reținut 18 membri ai echipajului unui petrolier străin confiscat în Golful Oman, sub acuzația că transporta motorină de contrabandă

Printre cei reţinuţi în cadrul anchetei se numără şi căpitanul petrolierului.

Agenţia de ştiri iraniană Fars a anunţat că membrii echipajului sunt cetăţeni din India, Sri Lanka şi Bangladesh.

Autorităţile iraniene afirmă că petrolierul a comis multiple încălcări, inclusiv „ignorarea ordinelor de oprire, tentativă de a fugi şi lipsa documentelor de navigaţie şi de încărcătură”.

Iranul, care are printre cele mai mici preţuri la combustibil din lume ca urmare a subvenţiilor mari şi a scăderii valorii monedei naţionale, combate contrabanda în creştere cu produse petroliere, pe uscat către ţările vecine şi pe mare către statele arabe din Golf.

Te-ar mai putea interesa și
BNR: Inflaţia va scădea substanţial în trimestrul III, dar va reintra în intervalul ţintei la finele lui 2027
BNR: Inflaţia va scădea substanţial în trimestrul III, dar va reintra în intervalul ţintei la finele lui 2027
Rata anuală a inflaţiei va scădea substanţial în trimestrul III din 2026, pe fondul epuizării efectelor directe ale eliminării plafonului la preţul energiei electrice şi ale majorării......
Redresare mai modestă pentru România. Ce a anunţat BNR despre PIB, inflaţie şi salarii – minuta şedinţei de politică monetară a CA al BNR
Redresare mai modestă pentru România. Ce a anunţat BNR despre PIB, inflaţie şi salarii – minuta şedinţei de ...
Banca Naţională a României (BNR) estimează o redresare mai modestă a activităţii economice în trimestrele II şi ...
Misiune imposibilă pentru Guvernul Bolojan. Peste 3.000 de lucrări din PNRR mai trebuie recepţionate până la 31 august
Misiune imposibilă pentru Guvernul Bolojan. Peste 3.000 de lucrări din PNRR mai trebuie recepţionate până la 31 august
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, că peste 3.000 de lucrări finanţate prin PNRR mai trebuie recepţionate ...
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: UMB așterne asfalt pe primii kilometri ai secțiunii tunelurilor
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: UMB așterne asfalt pe primii kilometri ai secțiunii tunelurilor
UMB a început lucrările de așternere asfalt pe lotul lipsă Margina - Holdea din Autostrada A1 Lugoj - Deva, anunță ...