Spania a fost votată membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU; Turcia – respinsă

Spania a fost aleasă joi membră nepermanentă a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), devansând cu o largă majoritate Turcia, în cadrul unui vot al Adunării Generale a ONU, informează AFP.
Economica.net - J, 16 oct. 2014, 19:05
Spania a fost votată membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU; Turcia - respinsă

Turcia a obţinut doar 60 de voturi după trei tururi de scrutin, comparativ cu cele 132 de voturi obţinute de Madrid. Majoritatea de voturi necesară este de 128, adică de două treimi dintre ţările membre cu drept de vot.

Susţinerea pentru candidatura turcă s-a erodat în decursul celor trei tururi de vot, trecând de la 109 la 73, apoi la 60 de voturi şi creând marea surpriză.

Venezuela, Malaezia, Noua Zeelandă şi Angola au fost alese cu o largă majoritate din primul tur, obţinând între 145 şi 190 din cele 193 de voturi ale membrilor Adunării Generale.

Cei cinci noi membri îşi vor prelua mandatele de doi ani în ianuarie.

Consiliul de Securitate al ONU, care numără 15 membri nepermanenţi, îşi reînnoieşte în fiecare an jumătate dintre membrii nepermanenţi, pe o bază regională.

Malaezia, Venezuela şi Angola au fost selecţionate de grupurile regionale respective şi nu aveau adversar. Cele cinci ţări alese, care au mai fost în trecut membre nepermanente în Consiliul de Securitate, vor înlocui Rwanda, Argentina, Coreea de Sud, Australia şi Luxemburgul.

Alţi cinci membri nepermanenţi, al căror statut va trebui aprobat anul viitor, sunt Lituania, Ciad, Nigeria, Chile şi Iordania.

Consiliul de Securitate numără de asemenea cinci membri permanenţi, care au drept de veto asupra deciziilor Consiliului (SUA, China, Franţa, Rusia şi Marea Britanie).

Consiliul de Securitate are drept principală responsabilitate menţinerea păcii şi a securităţii pe plan mondial. El poate să impună sancţiuni, să autorizeze folosirea forţei militare şi supervizează în prezent 16 misiuni de menţinere a păcii. Deciziile sale – rezoluţii sau declaraţii – sunt în principiu constrângătoare şi trebuie să obţină cel puţin 9 din 15 voturi ale membrilor nepermanenţi, fără niciun veto din partea celor permanenţi.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...