Grecia: O grupare de extremă stângăface apel la continuarea „luptei armate”

Soţia liderului încarcerat al grupării de extremă stângă din Grecia, 'Lupta Revoluţionară', a făcut apel la "continuarea luptei armate" într-un text publicat sâmbătă pe un site internet şi preluat de AFP.
Economica.net - S, 18 oct. 2014, 12:31
Grecia: O grupare de extremă stângăface apel la continuarea

‘În pofida loviturilor primite, Lupta Revoluţionară este vie şi îşi continuă lupta sa armată’, a scris Pola Roupa, cea care semnează textul în cauză care se întinde pe mai multe pagini. ‘Imaginaţi-vă ce am putea face dacă ar exista o mişcare armată puternică în Grecia într-o perioadă în care criza provoacă vibraţii în sistem’, continuă Roupa în textul său.

Activă din 2003, gruparea ‘Lupta Revoluţionară’ figurează pe lista organizaţiilor ‘teroriste’ în spaţiul Uniunii Europene şi al SUA, scrie Agerpres.

Pola Roupa, soţia lui Nikos Maziotis, liderul grupării arestat în iulie la Atena, se ascunde de mai multă vreme. Cuplul dispăruse în iunie 2012 după ce fusese plasat în regim libertate condiţionată, la expirarea duratei maxime a detenţiei preventive.

În luna septembrie, Nikos Maziotis a revendicat, într-o scrisoare trimisă din închisoare, ultimul atentat al grupării împotriva Băncii Greciei, comis cu o maşină capcană având 75 de kilograme de explozibili. ‘Pentru a răsturna regimul, trebuie lansate atacuri armate (…), trebuie să punem mâna pe parlament, ministere, pe bănci sau întreprinderi şi să dezarmăm comisariatele’, scria Maziotis.

Cunoscută pentru atacul cu rachetă comis în 2007 împotriva Ambasadei SUA la Atena, gruparea a revendicat 15 atacuri care au vizat personalităţi politice, bănci şi instituţii publice, fără a face victime.

Poliţia elenă a crezut că a anihilat gruparea în 2010, când l-a ucis pe unul dintre presupuşii săi membri într-un schimb de focuri la Atena şi a arestat alţi opt, dintre care trei au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă în aprilie 2013. Dar, în urmă cu 10 zile, poliţia a arestat un bărbat, suspectat de asemenea că face parte din ‘Lupta Revoluţionară’.

Te-ar mai putea interesa și
Patria Bank raportează pentru al treilea an consecutiv creșterea profitului net în primul semestru
Patria Bank raportează pentru al treilea an consecutiv creșterea profitului net în primul semestru
Patria Bank raportează că a încheiat primul semestru din 2026 cu un profit net de 27,3 milioane de lei, în creștere cu 6% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, marcând al treilea......
Guvernul bulgar anunță când va fi gata primul tronson din Autostrada Ruse-Veliko Târnovo. Lucrările sunt realizate cu bani de la UE și cofinanțare
Guvernul bulgar anunță când va fi gata primul tronson din Autostrada Ruse-Veliko Târnovo. Lucrările sunt realizate cu ...
Construcţia autostrăzii Ruse-Veliko Târnovo, tronsonul dintre Ruse şi Biala, inclusiv varianta de ocolire Biala, face ...
Două din trei companii își extind capacitatea centrelor de date. Quartz Matrix: Infrastructura IT tradițională obligă firmele să aleagă între supradimensionarea investiției și riscul de a rămâne fără capacitate
Două din trei companii își extind capacitatea centrelor de date. Quartz Matrix: Infrastructura IT tradițională obligă ...
64% dintre companiile care își operează propriile centre de date își extind capacitatea, iar una din cinci estimează ...
Cât de importantă este ASF în diplomația economică a României. Președintele Alexandru Petrescu explică rolul important al Autorității
Cât de importantă este ASF în diplomația economică a României. Președintele Alexandru Petrescu explică rolul important ...
Reuniunea Anuală a Diplomației Române aduce în aceste zile în prim plan o temă esențială pentru viitorul României, ...