Variantă de la Finanţe pentru calculul accizei: Să nu mai depindă de cursul euro, ci doar de leu

Ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, a declarat că nu a fost încă stabilit modul în care se va calcula acciza de anul viitor, dar că se ia în calcul şi varianta ca aceasta să nu mai depindă de euro, ci de leu, scrie MEDIAFAX.
Economica.net - S, 18 oct. 2014, 19:21
Variantă de la Finanţe pentru calculul accizei: Să nu mai depindă de cursul euro, ci doar de leu

„O variantă pe care o luăm în calcul este să nu calculăm acciza la nivelul euro, ci la nivelul leului, pentru că aşa este normal în orice stat”, a spus Vâlcov, care a menţionat că încă se fac analize tehnice.

El a spus că modalitatea de calcul se va face publică odată cu prezentarea bugetului.

„Sunt mai multe variante de calcul, iar una dintre ele este ca acciza să nu se mai refere la euro, ci să se refere la leu, iar anual să se modifice în funcţie de inflaţie”, a precizat Vâlcov.

Premierul Victor Ponta a declarat la începutul lunii octombrie că Ministerul Finanţelor poartă discuţii cu partenerii internaţionali cu privire la stabilirea modului de calcul al accizei pentru anul 2015 şi că este de aşteptat ca accizele să fie mai mici decât la ora actuală.

Cursul BCE pentru 1 octombrie a fost de 4,4093 lei/euro. Cursul accizei pe 2015 ar trebui să fie 4,5 lei/euro

Banca Centrală Europeană a publicat cursul valabil pentru 1 octombrie 2014. Conform Codului fiscal în vigoare, cursul la care ar trebui să se calculeze accizele de anul viitor ar fi în jur de 4,5 lei-euro, cu peste 5% mai mic decât cel folosit anul acesta. Însă guvernul a anunţat că vrea să schimbe modul de calcul al accizei, cursul legal producându-i o scădere prea mare de venituri la buget. Deocamdată, nu a fost anunţat modul de calcul.

Până anul trecut, accizele se calculau în funcţie de cursul de schimb publicat de Banca Centrală Europeană la data de 1 octombrie a anului precedent. Pentru 2014, autorităţile au modificat însă modul de calcul, pentru a genera încasări mai mari la buget. Potrivit acestor modificări, în 2014 calculul accizelor a prevăzut indexarea cu rata inflaţiei şi a luat în calcul cursul euro/leu, comunicat de BCE în anul 2012, mai mare decât cel din octombrie 2013.

În acest an, cursul euro-leu este favorabil pentru consumatorii din România, din punct de vedere al calculului accizei. Acciza la carburanţi, băuturi alcoolice şi tutun ar trebui să fie mai mică, anul viitor, decât cea plătită în momentul de faţă, cu până la 5%, chiar dacă se va face şi actualizarea cu rata inflaţiei, care, teoretic, nu ar trebui să fie mai mare de 1%.

Potrivit Codului fiscal, în forma în care este acum, cursul euro la care se calculează accizele pe 2015 ar urma să fie cu peste 5% mai mic decât cel folosit anul acesta.  

Ministerul Finanţelor Publice însă încă analizează modul în care vor fi calculate accizele în anul 2015.

„Pentru acciză avem un grup de lucru care analizează multiple posibilităţi. Ultima dată erau cel puţin trei (modalităţi de calcul a accizei – n.r.). Considerăm posibilitatea să rămânem la euro sau să transformăm în lei. Vrem să fie o modalitate justă, ne uităm foarte atent şi câţi bani aduce la buget, dar şi care este impactul asupra celor care plătesc această acciză”, a afirmat Ioana Petrescu.

Surse apropiate discuţiilor dintre Finanţe şi producătorii de produse accizabile spun că e puţin probabil ca nivelul accizelor de anul viitor să fie decis de actualul guvern.

Te-ar mai putea interesa și
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație care a provocat o „panică de iarnă” în rândul traderilor de......
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
Fermierii au recoltat deja între 93% și 99,5% din suprafețele cultivate.