Germania: Greva mecanicilor de locomotivă afectează milioane de călători

O grevă de 50 de ore la nivel naţional a mecanicilor de locomotivă germani, declanşată sâmbătă şi care coincide cu începutul vacanţelor şcolare în unele landuri şi sfârşitul perioadei de vacanţă în altele, a afectat milioane de călători, notează agenţia DPA.
Economica.net - S, 18 oct. 2014, 20:50
Germania: Greva mecanicilor de locomotivă afectează milioane de călători

Greva, a treia a mecanicilor de locomotivă în două săptămâni, a început la ora 2.00 sâmbătă /miezul nopţii GMT/ şi urmează să se încheie la 4.00 dimineaţă luni, a declarat sindicatul GDL, scrie Agerpres.

Aproximativ două treimi din trenurile de lungă distanţă s-au oprit. Au fost afectate de asemenea serviciile urbane şi regionale, precum şi traficul feroviar de marfă.

Sindicatul face presiuni pentru o creştere de 5% a salariilor şi două ore mai puţin de lucru în fiecare săptămână.

Potrivit acestuia, compania feroviară Deutsche Bahn nu este încă dispusă să poarte negocieri de fond care să acopere tot personalul de tren din sindicat.

Deutsche Bahn a prezentat o nouă ofertă de salarizare vineri, într-o ultimă încercare de a evita greva în weekend. Aceasta a inclus o creştere de 5% a salariilor urmând să fie plătită în trei etape timp de 19 luni.

Greva la nivel naţional a coincis cu începutul vacanţelor şcolare în şapte din cele 16 landuri federale ale Germaniei şi sfârşitul vacanţelor în două state.

Acţiunea a provocat de asemenea o perturbare majoră a deplasărilor la evenimentele sportive din weekend în întreaga ţară, inclusiv anularea unor trenuri speciale pentru a lua fani la meciuri de fotbal.

Deutsche Bahn a criticat sindicatul vineri.

Într-un comunicat, Deutsche Bahn a declarat că şeful de sindicat Claus Weselsky ‘a pierdut orice simţ al măsurii’.

‘Nu este vorba despre interesele mecanicilor de locomotivă, ci de fanteziile atotputernice ale unui oficial al sindicatului’, a adăugat Deutsche Bahn.

În timp ce mecanicii de locomotivă abia se întorseseră la lucru joi dimineaţă după o grevă de 14 ore, sâmbătă frustrarea era larg răspândită în staţii, mai notează DPA.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...