Preşedintele Poloniei vrea o decizie cu privire la aderarea la zona euro după alegerile din 2015

Polonia ar trebui să ia o decizie cu privire la calea pe care o va urma în ceea ce priveşte aderarea la zona euro după alegerile parlamentare programate a avea loc în toamna lui 2015, a declarat, luni, preşedintele polonez, Bronislaw Komorowski, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 20 oct. 2014, 12:25
Preşedintele Poloniei vrea o decizie cu privire la aderarea la zona euro după alegerile din 2015

Potrivit termenilor tratatului de aderare la Uniunea Europeană, Polonia este obligată să adere la zona euro la un moment dat. Cu toate acestea, Guvernul de la Varşovia nu a fixat o dată ţintă la care ar urma să adere la euro, precizând că nu va face acest lucru până când nu va vedea forma finală a noilor instituţii din zona euro. Sondajele de opinie arată că majoritatea polonezilor se opune ideii aderării la zona euro, în condiţiile în care cele mai multe state membre care au aderat la moneda unică înregistrează o stagnare a creşterii economice şi inflaţie scăzută după criza datoriilor, scrie Agerpres.

‘Trebuie să răspundem la întrebarea dacă prin rămânerea în afara zonei euro putem fi siguri că Polonia va juca un rol important în arena internaţională. După părerea mea, acest lucru este imposibil’, a declarat, luni, Bronislaw Komorowski, potrivit cotidianului polonez Rzeczpospolita.

Komorowski a adăugat că Polonia ar trebui să se pregătească pentru o dezbatere cu privire la aderarea sa la zona euro, care ar ‘trebui să se finalizeze printr-o decizie, după alegerile parlamentare’. Preşedintele polonez nu a dat alte detalii cu privire la decizia care ar trebui luată, dar a spus că discuţia ar putea să includă şi o ‘posibilă dată’.

Calitatea de ţară membră a zonei euro ar obliga Polonia să modifice Constituţia, care prevede că zlotul este moneda naţională. Însă, Guvernul de centru-dreapta al premierului Ewa Kopacz nu are majoritatea de două treimi necesară în Parlament pentru a amenda Constituţia.

‘Rolul preşedintelui este să arate care este cel mai important lucru din punct de vedere al Poloniei, chiar dacă este vorba de chestiuni dificile’, a spus Bronislaw Komorowski.

În luna august a acestui an, ministrul polonez de Finanţe, Mateusz Szczurek, a declarat că Polonia este deschisă la ideea aderării la zona euro, adăugând că această aderare nu va creşte statutul Poloniei, deoarece aceasta este deja o economie stabilă şi dezvoltată.

Constituţia Poloniei prevede că preşedintele colaborează cu Guvernul pe subiecte ce ţin de politica externă, însă, orice decizie depinde în cele din urmă de Guvern şi Parlament.

În România, guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a declarat în luna august că România îndeplineşte toate criteriile de aderare la euro, dar ţinta convenită politic – 1 ianuarie 2019 – ar trebui cuprinsă într-o lege adoptată de Parlament.

Te-ar mai putea interesa și
Structura blocului din Galați lovit de dronă nu a fost afectată, iar locatarii se pot întoarce în apartamentele lor, anunță autoritățile
Structura blocului din Galați lovit de dronă nu a fost afectată, iar locatarii se pot întoarce în apartamentele lor, ...
Structura de rezistenţă a blocului de pe strada Brăilei din Galaţi nu a fost afectată în urma incidentului provocat de impactul unei drone, au stabilit specialiştii instituţiilor abilitate.......
Pete Hegseth anunță că Europa și NATO au de luat decizii importante, de care se va afla în curând. Șeful Pentagonului i-a acriticat pe europeni și a cerut pragmatism din partea acestora
Pete Hegseth anunță că Europa și NATO au de luat decizii importante, de care se va afla în curând. Șeful Pentagonului ...
Şeful Pentagonului, Pete Hegseth, i-a criticat sâmbătă din nou pe aliaţii europeni ai Washingtonului, reproşându-le ...
VIDEO Autostrada Transilvania: Umbrărescu, aproape de finalizarea lucrărilor și pe tronsonul Nădășelu – Zimbor
VIDEO Autostrada Transilvania: Umbrărescu, aproape de finalizarea lucrărilor și pe tronsonul Nădășelu – Zimbor
Secțiunile dintre Nădășelu și Zimbor din Autostrada Transilvania (A3), construite de UMB, sunt la un pas de finalizare, ...
USR propune o lege prin care tinerii cu cerințe educaționale speciale să beneficieze de locuri dedicate în facultăți
USR propune o lege prin care tinerii cu cerințe educaționale speciale să beneficieze de locuri dedicate în facultăți
Uniunea Salvaţi România (USR) anunţă că tinerii cu cerinţe educaţionale speciale şi care nu sunt încadraţi în ...