Greta Thunberg, arestată la Londra în timpul unui protest în sprijinul Palestine Action

Militanta suedeză pentru climă Greta Thunberg a fost arestată marţi la Londra în timpul unei manifestaţii de susţinere a grupării interzise Palestine Action, au anunţat în comunicate asociaţiile Defend Our Juries şi Prisoners for Palestine, informează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - mar, 23 dec. 2025, 14:58
Greta Thunberg, arestată la Londra în timpul unui protest în sprijinul Palestine Action

„Greta Thunberg ţinea o pancartă pe care se putea citi ‘Susţin deţinuţii Palestine Action. Mă opun genocidului'”, a subliniat un purtător de cuvânt al Defend Our Juries, precizând că activista a „fost arestată în baza legislaţiei antiteroriste” britanice.

Palestine Action a fost inclusă la începutul lunii iulie pe lista organizaţiilor considerate „teroriste” în Regatul Unit, după acte de vandalism comise de militanţii săi, dintre care unii sunt în detenţie şi au intrat în greva foamei. Orice formă de sprijin pentru organizaţie se pedepseşte cu până la şase luni de închisoare.

 

Te-ar mai putea interesa și
Campanie masivă de phishing: DNSC avertizează că o nouă metodă de fraudă vizează posesorii de mașini
Campanie masivă de phishing: DNSC avertizează că o nouă metodă de fraudă vizează posesorii de mașini
Șoferii din România care utilizează servicii de mobilitate urbană sunt ținta unei noi campanii de atacuri cibernetice de tip phishing, desfășurată prin intermediul mesajelor de text.......
BVB a pierdut peste 6,81 miliarde de lei din capitalizare. Cele mai importante scăderi – Christian ’76 Tour, Sinteza și Bucur SA
BVB a pierdut peste 6,81 miliarde de lei din capitalizare. Cele mai importante scăderi – Christian ’76 Tour, ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 6,81 miliarde de lei la capitalizare (-1%), ...
Șeful Uber dezvăluie cifrele din România: câți șoferi și câți clienți folosesc aplicația de ride sharing
Șeful Uber dezvăluie cifrele din România: câți șoferi și câți clienți folosesc aplicația de ride sharing
Unu din trei români a efectuat o cursă cu Uber, iar în total au fost efectuate 280 de milioane de curse de la lansarea ...
Sprijinul pentru meşteşuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiţii, consideră ministrul Economiei
Sprijinul pentru meşteşuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiţii, consideră ministrul Economiei
Sprijinul pentru meşteşuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiţii, iar produsele româneşti ...