Le ce se așteaptă Simtel Team în anul 2026 – Termene.ro

După investiții constante în ultimii ani și o tranziție către un model de business cu proiecte de anvergură mai mare, compania de inginerie și tehnologie Simtel Team, una dintre cele mai importante din sectorul energiei regenerabile din România, așteaptă în 2026 roadele noii strategii, potrivit Termene.ro
Economica.net - J, 25 dec. 2025, 15:16
Le ce se așteaptă Simtel Team în anul 2026 - Termene.ro

„2026 va fi un an în care beneficiile investițiilor făcute anterior să se reflecte clar în profitabilitatea și stabilitatea companiei. Ne așteptăm la consolidarea poziției noastre ca integrator de soluții energetice și tehnologice și la extinderea pe noi segmente de business cu valoare adăugată mare”, a declarat Mihai Tudor, CEO-ul Simtel, pentru Termene Business Hub.

“Anticipăm o creștere semnificativă a pieței de stocare a energiei, atât la nivel regional, cât și în România, unde vedem un interes tot mai mare pentru proiecte de capacitate mare, integrate în rețea sau în proiecte comerciale și industriale. Simtel este perfect poziționată pentru a livra astfel de proiecte complexe, iar 2026 va fi anul în care proiectele mari de stocare vor începe să aibă un impact vizibil asupra rezultatelor companiei.

Per ansamblu, ne așteptăm la o creștere sustenabilă, cu accent pe scalare, internaționalizare și consolidarea portofoliului de soluții cu valoare adăugată ridicată”, a mai spus Mihai Tudor

Puteți citi integral interviul cu Mihai Tudor pe Termene.ro

Simtel, grup românesc de inginerie și tehnologie a raportat, la nivel consolidat, venituri operaționale de 326,7 milioane de lei în primele nouă luni din 2025, în creștere cu 88% față de aceeași perioadă din 2024, potrivit unui comunicat de presă.

Din aceste venituri, cifra de afaceri consolidată s-a ridicat la 322 de milioane de lei, o majorare cu 96% comparativ cu primele nouă luni ale anului trecut.

Profitul net consolidat în primele nouă luni din 2025 a fost de 2,7 milioane de lei, o diminuare cu 69% față de primele nouă luni din 2024, în contextul în care majoritatea livrărilor și încasărilor sunt planificate pentru finalul acestui an, arată firma.

„Rezultatele din primele nouă luni reflectă ritmul intens al activității din acest an și structura naturală a proiectelor noastre, în care o parte semnificativă a livrărilor și încasărilor este programată pentru ultimele luni ale anului.

Dincolo de evoluția indicatorilor financiari, un element esențial al acestei perioade îl reprezintă contractele noi semnate din iulie până în prezent, cu o valoare cumulată de aproximativ 670 de milioane de lei (fără TVA). Acestea consolidează poziția noastră comercială, oferă o vizibilitate ridicată asupra veniturilor și un pipeline solid pentru perioada 2026–2027. Privind către finalul anului 2025, menținem o perspectivă pozitivă asupra cifrei de afaceri și anticipăm o ușoară ajustare în jos a marjei operaționale, cu 1-2 puncte procentuale, în linie cu evoluțiile sectorului și livrarea accelerată a unor proiecte de mari dimensiuni.

Obiectivul nostru rămâne acela de a crește eficiența operațională și de a susține implementarea proiectelor aflate în derulare, în concordanță cu planificarea bugetară și prioritățile strategice ale Grupului”, a declarat atunci Mihai Tudor, CEO al Simtel.

Citește și:

Simtel a finalizat cel mai mare parc fotovoltaic din România construit pe un teren degradat. 52 MW în Giurgiu

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A10 Sebeș – Turda: Marți vor începe lucrările de reparații, după ce a apărut o nouă surpare
VIDEO Autostrada A10 Sebeș – Turda: Marți vor începe lucrările de reparații, după ce a apărut o nouă surpare
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj informează că va demara marți lucrările necesare pe sectorul afectat de o nouă surpare de la kilometrul 66 al Autostrăzii A10 Sebeș -......
Prețul petrolului este în scădere după ce OPEC+ a decis să majoreze producția de petrol luna viitoare
Prețul petrolului este în scădere după ce OPEC+ a decis să majoreze producția de petrol luna viitoare
Cotațiile petrolului au înregistrat scăderi moderate luni, după ce OPEC+ a decis să majoreze din nou țintele de producție ...
Tranzacția momentului în construcții: Gigantul STRABAG cumpără firma de construcții de la omul de afaceri Giani Canschi, cu afaceri de peste 63 de milioane de euro
Tranzacția momentului în construcții: Gigantul STRABAG cumpără firma de construcții de la omul de afaceri Giani Canschi, ...
STRABAG SE a semnat un acord pentru achiziția constructorului român Daroconstruct din Iași. Firma este deținută de omul ...
Autostrada Unirii A8: CNIR a emis ordinul de începere în august a proiectării pentru tronsonul Iași – Ungheni
Autostrada Unirii A8: CNIR a emis ordinul de începere în august a proiectării pentru tronsonul Iași – Ungheni
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a emis ordinul de începere pentru tronsonul Iași - Ungheni din Autostrada ...