Prima centrală nucleară din Turcia ar urma să devină operaţională în 2026

Ministrul turc al Energiei, Alparslan Bayraktar, a declarat vineri că Rusia a oferit o nouă finanţare, în valoare de nouă miliarde de dolari, pentru centrala nucleară de la Akkuyu construită de grupul Rosatom Corp. şi a adăugat că Ankara se aşteaptă ca primul reactor al acestei centrale să înceapă să funcţioneze în 2026, transmite Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - vin, 26 dec. 2025, 12:02
Prima centrală nucleară din Turcia ar urma să devină operaţională în 2026

Rosatom, o companie controlată de statul rus, construieşte prima centrală nucleară din Turcia la Akkuyu, în provincia Mersin de pe coasta Mediteranei, în baza unui acord din 2010 în valoare de 20 de miliarde de dolari. Centrala, cu o capacitate de 4.800 de megawaţi, trebuia să devină operaţională în acest an, dar a fost amânată.

„Cel mai probabil, aceasta (finanţarea) va fi utilizată în perioada 2026-2027. Vor exista cel puţin 4-5 miliarde de dolari de acolo pentru 2026 în ceea ce priveşte finanţarea externă”, a declarat Bayraktar la o conferinţă de presă la Istanbul, potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei.

Bayraktar a mai spus că Turcia este în discuţii cu firme din Coreea de Sud, China, Rusia şi Statele Unite privind proiecte de centrale nucleare în provincia Sinop şi regiunea Tracia şi a adăugat că Ankara vrea să primească „cea mai competitivă ofertă”.

De asemenea, ministrul Energiei a dezvăluit că Turcia poartă discuţii cu compania ACWA Power din Arabia Saudită pentru parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală de 5.000 de megawaţi.

„Vom finaliza acordul pentru acest proiect în primul trimestru al anului 2026, pentru 2.000 de megawaţi în prima fază. Vorbim despre un proiect de energie solară de 2.000 de megawaţi; 1.000 de megawaţi în Sivas şi 1.000 de megawaţi în Taseli”, a spus Bayraktar.

„Discutăm un proiect de energie solară şi stocare şi cu o altă firmă din Golf. Costul aproximativ al investiţiei este între 1,5 şi 2 miliarde de dolari”, a adăugat Bayraktar, fără a oferi alte detalii.

Planurile Turciei vizează construirea unor capacităţi nucleare de peste 20 de gigawaţi până în 2050. Pe lângă centrala de la Akkuyu, a doua centrală este planificată să fie construită pe coasta Mării Negre, în regiunea Sinope, iar o a treia centrală nucleară ar urma să fie ridicată în regiunea Tracia din nord-vestul Turciei.

Te-ar mai putea interesa și
Modelul Electrica – Listarea companiei rămâne un exemplu pentru cum bursa poate ajuta economia reală, spune şeful ASF
Modelul Electrica – Listarea companiei rămâne un exemplu pentru cum bursa poate ajuta economia reală, spune şeful ...
Listarea companiei Electrica rămâne un exemplu despre ce poate însemna o piaţă de capital funcţională pentru economia reală şi când statul, piaţa şi reglementatorii lucrează în aceeaşi......
Rusia anunţă că a doborât peste 500 de drone ucrainene în timpul nopţii
Rusia anunţă că a doborât peste 500 de drone ucrainene în timpul nopţii
Apărarea antiaeriană rusească a doborât 519 drone ucrainene în noaptea de duminică spre luni deasupra a aproximativ ...
Vouchere de vacanţă 2026 – Decontările au scăzut puternic în primele cinci luni ale anului. Minus 61,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2025 (ANAT/BIBI Touroperator)
Vouchere de vacanţă 2026 – Decontările au scăzut puternic în primele cinci luni ale anului. Minus 61,5% faţă ...
Decontările voucherelor de vacanţă au scăzut cu 61,5% în primele cinci luni ale anului faţă de aceeaşi perioadă ...
Exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut cu 8,4% în anul agricol 2025/2026
Exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut cu 8,4% în anul agricol 2025/2026
Exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut cu 8,4%, până la 37,2 milioane de tone, în anul agricol iulie 2025/ iunie ...