Mirabela Grădinaru: Nu mi-am pus eticheta de „primă doamnă”. Dacă pot să unesc societatea civilă cu clasa politică, o voi face

Sunt Mirabela Grădinaru, partenera de viaţă a lui Nicuşor Dan”, se prezintă cea care îşi împarte viaţa cu primul om în stat. Mirabela Grădinaru mărturiseşte că evită eticheta de „primă doamnă”, că se implică în acele cauze în care crede, aşa cum a făcut şi înainte ca Nicuşor Dan să fie ales preşedinte şi că îşi doreşte ca, în măsura în care poate, să aducă laolaltă politicienii cu cauzele în care crede.
News.ro - S, 27 dec. 2025, 23:16
Mirabela Grădinaru: Nu mi-am pus eticheta de „primă doamnă”. Dacă pot să unesc societatea civilă cu clasa politică, o voi face

„Recunosc că mă simt copleşită, recunosc că nu mi-am pus această etichetă (de primă doamnă – n.r.) şi m-am implicat în câteva acţiuni în această perioadă, dar am făcut-o aşa cum o făceam şi înainte ca Nicuşor să-şi schimbe job-ul”, a afirmat Mirabela Grădinaru într-un interviu pentru Digi 24.

„Întotdeauna am participat la acţiuni ale Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, fie în stradă, fie în cadrul proiectelor pe care le-am dezvoltat şi derulat de-a lungul timpului, iar eu chiar cred în implicarea fiecăruia dintre noi într-o cauză în care crede. Adică dacă România se va ridica, şi eu sper să se ridice acolo unde îşi merită locul, o va face datorită oamenilor şi când fac referire la oameni, fiecare gest pe care noi îl facem, fie în casă, fie în cartierul în care locuim sau în comunitatea din care facem parte, asta va transforma România, nu un om politic sau mai mulţi oameni politici.

Sunt importanţi şi ei pentru că dau o direcţie, iau decizii, doar că sunt comunităţi foarte frumoase şi ele strălucesc acolo, în colţul lor, sau în grădina lor datorită oamenilor care fac parte din acea comunitate”, a mai spus partenera de viață a președintelui.

În ceea ce priveşte implicarea sa, partenera lui Nicuşor Dan spune că susţine acele cauze în care crede.

„Aleg cauzele în care cred, unde da, există emoţie şi în acelaşi timp cred că aleg şi cauzele unde pot să…  Ce-mi doresc eu este să unesc. M-a impresionat la ultimul eveniment la care am fost invitată de Administraţia Prezidenţială, cel în care am vorbit despre prematuritate, au fost oameni din diferite categorii.

Au fost părinţi, au fost organizaţii non-guvernamentale, oameni din clasa politică şi îmi spuneau reprezentanţii ONG-urilor că nu au avut niciodată parte de un astfel de eveniment la care să poată să stea, să discute şi să pună pe masă problemele pentru care se luptă de atâţia ani.

Noi putem să schimbăm ceva pe un anumit segment, într-o anumită comunitate, dar nu putem face la nivel de ţară, doar oamenii politici şi instituţiile statului o pot face organizaţi şi procedural. Şi atunci, da, dacă pot să fac ceva, să unesc societatea civilă cu clasa politică, cu oamenii care ar putea să ia decizii şi să transforme toate aceste speranţe în realitate, o voi face, dar fără să am neapărat o etichetă pentru… ”, a adăugat Mirabela Grădinaru.

Ea mărturiseşte că evită eticheta de „primă doamnă” şi că este „Mirabela Grădinaru, partenera de viaţă a lui Nicuşor Dan”.

Grădinaru a dezvăluit şi că există „multe aşteptări”, unele dintre acestea legate inclusiv de stilul său vestimentar.

„De exemplu, cineva îmi spunea de la birou că ar trebui să îmi schimb stilul vestimentar. Şi zic, de ce? Dacă îl însoţesc pe domnul preşedinte, da, din respect pentru instituţia prezidenţială, consider că trebuie să port o anumită ţinută. Dar în viaţa mea privată, personală, nu văd de ce ar trebui să fac modificări radicale”, a mai spus ea.

Te-ar mai putea interesa și
Hellas Direct își consolidează rolul pe piața asigurărilor din România prin inovație și parteneriate strategice
Hellas Direct își consolidează rolul pe piața asigurărilor din România prin inovație și parteneriate strategice
Distincțiile recente primite din partea liderilor din sectorul serviciilor financiare și din partea unor parteneri importanți din industria asigurărilor aduc în prim-plan rolul tot mai important......
Un nou împrumut al statului la bănci. 1,575 miliarde de lei, prin două emisiuni de titluri de stat – Ministerul Finanţelor/BNR
Un nou împrumut al statului la bănci. 1,575 miliarde de lei, prin două emisiuni de titluri de stat – Ministerul ...
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 1,575 miliarde lei de la bănci, prin două emisiuni de titluri de stat, ...
Eforturile NATO de creştere a cheltuielilor pun deja presiune pe bugetele ţărilor europene – analiză Reuters
Eforturile NATO de creştere a cheltuielilor pun deja presiune pe bugetele ţărilor europene – analiză Reuters
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, va insista la summitul alianţei de marţi şi miercuri că statele membre îşi ...
Romgaz preia Azomureș. Decizie finală adoptată de acționari
Romgaz preia Azomureș. Decizie finală adoptată de acționari
Adunarea Generală a Acționarilor Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România, a aptobat tranzacția de preluare ...